Antrenorul danez Kasper Hjulmand a fost demis de la conducerea tehnică a echipei germane FSV Mainz, ocupanta locului 14 în
Bundesliga, el fiind înlocuit cu elveţianul Martin Schmidt, tehnicianul echipei de rezerve.
"Oricine ştie filozofia noastră îşi dă seama cât de greu ne-a fost să luăm această decizie. Au fost mulţi factori care au dus la rezultatele negative din ultimele 13 meciuri. Suntem în zona retrogradării şi era nevoie de un şoc la echipă. Pentru a nu retrograda avem nevoie de mai multă disciplină, mai multă pasiune, mai multă agresivitate şi mai mult spirit de sacrificiu. Din aceste motive l-am ales pe Martin Schmidt, un om care cunoaşte foarte bine clubul", a declarat Christian Heidel, directorul general al clubului FSV Mainz.
Martin Schmidt a spus că preluarea echipei de seniori este o mare responsabilitate:
"Este un pas mare pentru cariera mea, dar şi o responsabilitate uriaşă în acelaşi timp. Simt că sunt pregătit să conduc o formaţie din Bundesliga. Am fost aproape de echipă în ultimii ani şi ştiu ce mă aşteaptă. Va trebui să muncim foarte mult pentru a evita retrogradarea".
După disputarea a 21 de etape din
campionatul Germaniei, FSV mainz ocupă locul 14, cu 22 de puncte.