Mijlocaşul
Alexandru Coman a semnat un contract cu gruparea Petrolul Ploieşti valabil până la finalul actualului sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă un an, a anunţat clubul prahovean, joi, pe site-ul oficial.
"Este o onoare pentru mine să joc la o echipă de talia Petrolului şi sunt foarte fericit că am intrat în haita lupilor galbeni. Sunt sigur că împreună cu suporterii noştri vom trece peste toate greutăţile şi ne vom atinge obiectivele. Publicul de la Ploieşti este extraordinar şi sper că fanii vor avea numeroase motive de bucurie în acest retur", a declarat fotbalistul în vârstă de 23 de ani.
Alexandru Coman a fost legitimat în ultimele sezoane la FC Rapid, grupare de la care a plecat în luna ianuarie.