Jucătorii FC Botoşani vor încerca vineri, pe "Municipal", de la ora 20:30, să obţină primul succes în Liga 1 împotriva Petrolului Ploieşti. După umilinţa cu 4-1 din turul campionatului, dar şi după ce sezonul trecut au cedat ambele confruntări susţinute contra "găzarilor", 2-1 pe "Municipal" şi 3-0 pe stadionul "Ilie Oană", botoşănenii cred că a venit timpul pentru a bifat primul succes în dauna "lupilor galbeni"
.
Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, a declarat că vineri vor fi toate premisele pentru ca elevii lui Leontin Grozavu să se impună şi să se menţină în apropierea locurilor fruntaşe ale Ligii 1.
"Atmosfera în lot este bună, iar băieţii au un moral excelent înaintea acestui joc. Şi punctul de la Mediaş a contribuit la atmosfera din cadrul lotului. Chiar astăzi am fost în vestiar şi le-am spus că nu trebuie să se teamă de această confruntare mai ales că vor avea parte de o susţinere ca la meciul cu Dinamo. Eu unul aşa mă aştept să fie atmosfera vineri pe 'Municipal' având în vedere adversarul de tradiţie pe care îl avem în faţă, dar şi preţul biletelor şi al abonamentelor. E şi primul meci acasă şi mai mult ca sigur că suporterii vor lua cu asalt arena", a declarat Şfaiţer.
Oficialul botoşănean a afirmat că va conta foarte mult şi revenirea în primul "11" a lui Marius Croitoru.
"Absenţa lui Croitoru s-a văzut la meciul cu Gaz Metan. El este un jucător experimentat, s-a pregătit bine şi se află într-o formă foarte bună. Sunt convins că va aduce un plus la mijlocul terenului în meciul cu Petrolul", a menţionat Cornel Şfaiţer.
Monitorul de Botoşani