Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, duminică, după remiza din meciul cu CS Universitatea Craiova, scor 0-0, că formaţia sa a fost dezavantajată de starea gazonului, terenul fiind denivelat.
"Ştiam că va fi un meci foarte dificil împotriva unei echipe care se apară bine. Ne-am creat multe ocazii, dar nu am înscris. Campionatul nu este încheiat. Echipa a jucat bine, dar terenul ne-a dezavantajat pentru că era denivelat. E îngrijorător că nu marcăm, dar partea bună este că avem ocazii. Am avut mult mai multă linişte la construcţie cu Prepeliţă pe teren. Am vrut ca Tamaş să joace la mijlocul terenului pentru că are talie şi speram să ajungă mai uşor la centrările de pe benzi. Ştiu de la patron că Reghecampf a vorbit cu dânsul. Normal că omul îşi doreşte să vină să antreneze Steaua. E cea mai importantă echipă. Nu mă simt presat de nimeni, nici de Reghecampf. E treaba lui. Să vorbească în fiecare zi cu patronul. E liber, cât timp Becali vrea să vorbească cu el. Mi-a zis domnul Becali că eu sunt antrenorul Stelei, nimic mai mult. S-a văzut că am avut mai multă liniște cu Prepeliță acolo la mijloc, la construcție. El dă echilibru echipei, iar echipa simte acest lucru", a spus Gâlcă.
Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia CS Universitatea Craiova, într-un meci din
etapa a 19-a a Ligii 1 în care gazdele au evoluat cu un om mai puţin pe teren din minutul 50, după eliminarea lui Pablo Brandán.