Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Mircea Rednic, a declarat, luni seară, că jucătorii săi nu au avut atitudine în partida cu CSMS Iaşi, scor 0-2, în etapa a 20-a a Ligii 1, subliniind că nu a reuşit să le ridice moralul după remiza cu Steaua din Cupa României.
"Vreau să felicit adversarul de astăzi, a obţinut o victorie meritată, a fost superior. Îmi reproşez faptul că echipa n-a avut atitudine. N-am reuşit să-i fac să înţeleagă pe jucători că nu este de ajuns simpla prezenţă în teren. N-am reuşit să ridic moralul echipei după meciul de cupă şi n-am reuşit să-i readuc pe linia de plutire din punct de vedere fizic. Vina îmi aparţine în totalitate. Este drept, Iaşul s-a închis foarte bine astăzi. Am intrat prea relaxaţi, chiar dacă am avut posesie, nu am fost periculoşi în ofensivă. Încă o dată s-a demonstrat că este greu fără un atacant cu experienţă. Totuşi, un plus pentru Pastorini, care în repriza secundă a arătat că are calităţi, merită susţinut. Lui Mareş i-am dat încă o şansă, prefer să susţin un jucător de 18 ani jumătate. Cei care au intrat doar de dragul de a se număra printre titulari, vor suferi. Nu trebuia ca unii dintre ei să facă acte de eroism. La acest nivel, n-ai voie să primeşti goluri din faze fixe", a declarat Rednic.
Formaţia Petrolul Ploieşti a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), de echipa CSMS Iaşi, într-un meci contând pentru
etapa a 20-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Alexandru Ciucur (6) şi Fábio Braga (73), aceasta fiind a treia victorie consecutivă pentru ieşeni în retur.