Numele lui Luciano Re Cecconi spune azi ceva poate doar celor foarte pasionați de fotbal sau celor din generația mea care au încă memoria bună. În anii 70 însă, era unul dintre cei mai buni mijlocași din fotbalul italian. I se mai spunea și "Cecconetzer", Cecco de la numele său, iar Netzer de la numele celebrului mijlocaș vest-german din acei ani, Günter Netzer, cu care semăna și la stil, și la fizic, și la culoarea blondă a părului. Începuturile fotbalului le-a efectuat la legendarul club Pro Patria, trecând apoi la Foggia, pentru a cunoaște consacrarea în Capitală, la Lazio. A devenit repede alături de Girogio Chinaglia, Nanni sau Giuseppe Wilson unul dintre simbolurile echipei din Roma, fiind unul dintre artizanii câștigării primului titlu din istorie, cel din ediția 1973/74. A ajuns și în echipa națională, jucând însă doar de două ori pentru Squadra Azzurra, în 1974.
El avea să fie protagonistul unei întâmplări absurde care i-a adus o neașteptată ieșire de pe scena vieții. Era seara zilei de 18 ianuarie 1977, pe la 19.30, când se afla în compania a doi amici, Pietro Ghedin, coleg de echipă de la Lazio, și Giorgio Fraticcioli, un comerciant de parfumuri. În timp ce se plimbau pe stradă le-a venit proasta idee de a dori să-i facă o farsă unui alt amic de-al lor, Bruno Tabocchini, care avea un magazin de bijuterii. După ce au intrat înăuntru, Re Cecconi, având gulerul ridicat și ambele mâni adânc băgate în buzunarele hainei, cu un glas apăsat a strigat: "acesta este un jaf". Bijutierul însă nu i-a recunoscut pe cei trei, și din cauza faptului că în urmă cu un an suferise chiar o spargere adevărată, a avut impresia că i se întâmpla ceva similar. Prevăzător, de-atunci se dotase cu un pistol de calibru 7,65. Așadar, auzind amenințarea verbală, nu a stat prea mult pe gânduri și a tras spre presupușii agresori, pe Luciano Re Cecconi nimerindu-l în plin. În pofida faptului că a fost transportat de urgență la spital, intervențiile medicale care au urmat s-au dovedit zadarnice, acesta decedând. Avea doar 28 de ani, și a lăsat în urmă o soție cu un băiat și o fetiță, aceasta din urmă născându-se la două luni după dispariția sa. Ghedin s-a aflat în stare de șoc aproape o oră după cele întâmplate în magazin, neputând nimeni dicuta cu el. Tabocchini a fost acuzat pentru exces, însă a fost repede achitat, considerându-se că se afla în legitimă apărare.
Funerariile sale au fost impresionante, o imensă masă de oameni ținând să fie prezentă. La scurt timp după moartea sa, Agostino D’Angelo, președintele de-atunci al lui Lazio, bun prieten cu decedatul, a inaugurat Fundația Luciano Re Cecconi contra violenței.
În noiembrie 2003, comunitatea Romei a numit cu numele lui o stradă din cartierul Tuscolano.
În 2012, scriitorul Maurizio Martucci a publicat o carte în care a atacat versiunea oficială a morții sale, considerând că fotbalistul a fost împușcat fără să fi rostit vreun cuvânt.
Carte de vizită:
Luciano RE CECCONI
Născut: 01.12.1948 (Nerviano)
Decedat: 18.01.1977 (Roma)
1967-1969: Pro Patria 36 0
1969-1972: Foggia 74 2
1972-1977: Lazio 109 7