|
Ze Maria: Dinamo nu are jucatori valorosi in plan individual, au forta de grup
Antrenorul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Zé Maria, a declarat că Dinamo Bucureşti, adversara din etapa a 21-a a Ligii 1, nu are jucători valoroşi în plan individual, ci beneficiază de forţa grupului.
"Spre deosebire de adversarele pe care le-am întâlnit până acum, Dinamo nu are jucători valoroşi în plan individual. De aceea, trebuie să le contracarăm forţa grupului şi nu a câtorva jucători luaţi individual. La ei, unitatea grupului poate da forţa echipei. Ne dorim să luptăm până la sfârşit pentru realizarea obiectivului, dar pentru asta avem nevoie să ajungem cât mai repede în zona de mijloc a clasamentului. Va fi un meci dificil, pentru că Dinamo vine după doua rezultate negative. Vor căuta, fără îndoială, să câştige în faţa noastră. Însă şi Ceahlăul se află într-o situaţie foarte grea, pentru că avem nevoie să ne salvăm de la retrogradare", a spus Zé Maria.
Tehnicianul brazilian nu îl va putea folosi pe atacantul grec Dimitris Sialmas în meciul cu Dinamo: "Wellison s-a antrenat şi va putea juca fără probleme. Achim, un jucător important pentru această echipă, s-a antrenat toată săptămâna cu noi, dar tot nu a ajuns la nivelul dorit pentru a putea să ne ajute pe teren. Sialmas are o situaţie mai dificilă decât credeam noi. Încă se află în Grecia la tratament şi va reveni la echipă abia vineri, deci nu va putea fi folosit cu Dinamo. A suferit o întindere la muşchiul flexor şi va fi indisponibil o săptămână".
Zé Maria a afirmat că Ceahlăul trebuie să profite de situaţia critică de la Dinamo. "Pentru Dinamo, meciul cu Ceahlăul ar putea însemna o oportunitate excelentă de a ieşi din situaţia grea în care se află. Ei consideră Ceahlăul o echipă mică, dar noi trebuie să profităm de situaţia lor critică, aşa cum a făcut ASA Târgu-Mureş şi Pandurii Târgu-Jiu. Nu ne interesează dacă va juca sau nu Marc. Oricum, Dinamo rămâne o echipă ce trebuie respectată", a precizat Zé Maria.
Partida Dinamo Bucureşti - Ceahlăul Piatra-Neamţ, din etapa a 21-a a Ligii 1, se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30.
Taguri:
Ceahlaul Piatra-Neamt
Ze Maria
Dinamo Bucuresti
» Ceahlaul Piatra-Neamt - rezultate meciuri
Comenteaza
Ultimele stiri - Ceahlăul Piatra-Neamț
Ceahlăul Piatra-Neamţ a câştigat, cu scorul de 2-1 (0-1), meciul susţinut pe teren propriu, în compania echipei CS Universitatea Craiova, în etapa a 33-a a Ligii 1. Pentru Ceahlăul au...
Preşedintele CA al clubului Ceahlăul, Viorel Măstăcăneanu, a declarat că va discuta cu patronul Angelo Massone dacă va ataca decizia cu depunctarea (9 puncte) stabilită de comisia de...
Fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, este cercetat de procurorii DNA într-un nou dosar, pentru atribuirea unui contract al Poştei Române privind servicii de încasare...
Tehnicianul echipei Ceahlăul, Vanja Radinović, a declarat, după meciul cu Rapid, scor 0-1, că acest joc era ultima şansă pentru formaţia sa şi că săptămâna viitoare va avea o discuţie...
Rapid a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ, în ultimul meci al etapei a 31-a a Ligii 1, rezultat în urma căruia gruparea nemţeană a retrogradat în...
Formaţia Astra Giurgiu a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost...
Mijlocaşul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Sebastian Chitoşcă, a declarat, după înfrângerea din meciul cu CSMS Iaşi, scor 0-2, că a jucat cu ghete de împrumut, deoarece nu îşi permite...
Antrenorul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Vanja Radinović, a declarat, după remiza din meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 1-1, că formaţia sa a arătat calitate, dar a precizat că nu este...
Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate în deplasare, scor 1-1 (0-0), cu formaţia Ceahlăul Piatra-Neamţ, în ultimul meci al etapei a 28-a a Ligii 1, la debutul sârbului Vanja Radinović pe...
Tehnicianul sârb Vanja Radinović, în vârstă de 42 de ani, a declarat, joi, la conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial la Ceahlăul Piatra-Neamţ, că speră să pornească cu...
Fostul tehnician al echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Zé Maria, susţine, într-un interviu acordat Gazzetta dello Sport, că patronul Angelo Massone îi trata pe jucători care pe nişte sclavi...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|