Aşadar, Mihai Teja n-a apucat să danseze nici măcar o primăvară în Ştefan cel Mare. Până la urmă, îndepărtarea lui a fost pusă chiar în cârca preşedintelui care l-a vrut pe tânărul antrenor ca pe un al doilea termen de binom musai necesar pentru acceptarea venirii la Dinamo. Dar îndrăznesc să bănuiesc că adevăratul personaj ce a dorit descotorosirea de Teja este Ionuţ Negoiţă, probabil (sigur, în opinie strict personală) sfătuit de rubedenia sa cu trecut de băiat cu ochi albaştri şi lungă amiciţie de Lucescu.
Indiferent însă din ce minte luminată a izvorât, povestea acestei scurtări fulgerătoare de mandat seamănă cu o alta, de anul trecut. În fond, Teja n-a fost decât un fel de manta de vreme rea pentru sezonul redus de reciclare forţată şi cuminţire în care a fost trimis Stoican. Prin comparaţia de care pomeneam, mult mai bogatul şi mai rutinatul în ale fotbalului Ioan Niculae procedase precum Negoiţă neprimarul: şi-a făcut pandaliile cu alt tânăr, cu Isăilă, pe care nu s-a sfiit să-l lase pe drumuri la foarte puţin timp după ce respectivul dusese Astra la primele trofee din istoria clubului. L-a dat afară, l-a rechemat. Exact cum se întâmplă acum cu fostul şi proaspătul antrenor de la Dinamo. Care ar trebui să ia însă seama la ce s-a petrecut, în cele din urmă, după a doua "ungere” a lui Isăilă la Astra.
Modelul Ioan Niculae trebuie... studiat până la capăt, nu? Doar nu degeaba a luat, la rându-i, magnatul din Zimnicea lecţii de la însuşi Jiji Becali,
dottore în materie de şmecherie a fotbalului şi multor alte businessuri.
La modul direct, Mihai Teja este cel ce pierde din această tărășenie, ieșind cu imaginea șifonată din prea scurta aventură, în care s-a prins renunțând la un post din schema federală. Dincolo de pățania personală, e de constatat că marcăm a nu știu câta schimbare de antrenori în actuala ediție, iar cazurile Stoican sau Isăilă rămân definitorii pentru un fotbal în care orice carieră depinde de capriciile conducătorilor - azi te pupă, mâine te scuipă, iar poimâine se pot jura, cu infinită candoare, că nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.
George PLAURIAN
George PLAURIAN