Preşedintele FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat, după meciul cu Oţelul Galaţi, scor 1-1, că elevii lui Leontin Grozavu nu au ştiut să conserve rezultatul după ce s-au aflat în avantaj
.
"S-a văzut şi în această seară că încă suferim. Ne-am dorit foarte mult o victorie, pentru că avem mult timp de când nu reuşim un succes pe teren propriu. Am fost două echipe disperate după victorie. Dar, atunci când întâlneşti o echipă disperată, trebuie să ştii să tranşezi victoria în favoarea ta. Am avut două-trei ocazii, dar nu am reuşit să le concretizăm. Din păcate, noi nu am ştiut să conservăm rezultatul la 1-0", a spus Şfaiţer.
Oficialul formaţiei botoşănene a mai precizat că speră ca prima victorie din acest retur să schimbe parcursul echipei:
"În acest retur de campionat, s-a văzut că nu mai sunt echipe favorite. Nici măcar echipele mai bine cotate nu reuşesc să câştige toate meciurile. Singurele excepţii au fost ASA Târgu Mureş şi CSMS Iaşi. Eu sper că după ce vom reuşi o victorie, altul va fi parcursul echipei şialtfel vor juca şi băieţii. Eu cred că această echipă poate mult mai mult".
Formaţia FC Botoşani a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida disputată, sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei Oţelul Galaţi, în
etapa a 21-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Marius Croitoru (49) respectiv Jugurtha Hamroun (69).