Gruparea FC Parma, aflată pe ultimul loc în clasamentul campionatului Italiei şi în mare dificultate financiară, a fost penalizată cu încă două puncte din cauza neregulilor comise de conducătorii săi.
Parma a mai fost sancţionată anterior cu un punct, din cauza neplăţii salariilor şi impozitelor.
Fostul preşedinte al clubului, Tommaso Ghirardi (
foto), şi directorul sportiv Pietro Leonardi au fost suspendaţi patru luni.
Formaţia Parma se află pe ultima poziţie în clasamentul campionatului italian, cu nouă puncte, la 15 puncte de Atalanta, echipă aflată pe locul 17, ultimul neretrogradabil.
Tribunalul din Parma ar urma să pronunţe, în data de 19 martie, falimentul clubului italian.
FC Parma nu a mai plătit salariile de şapte luni şi echipa nu a disputat două meciuri din
Serie A, acestea fiind amânate deoarece gruparea nu a putut să asigure câteva servicii de bază, cum ar fi alimentarea cu electricitate.