Preşedintele clubului FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat, după remiza din meciul cu Universitatea Cluj, scor 0-0, că elevii lui Leo Grozavu trebuia să ia toate cele trei puncte în faţa unei echipe care nu l-a impresionat
.
"Nu prea ne-a ieşit nimic în acest meci. E drept că am avut şi multe improvizaţii, dar nu aveam voie să jucăm aşa. Este un punct de moral obţinut înaintea meciului cu ASA Târgu-Mureş, dar vineri va fi mult mai greu, iar dacă vom juca aşa, vor fi probleme. Sincer, Universitatea Cluj nu m-a impresionat. Trebuia să plecăm cu trei puncte de la Cluj! E bine, totuşi, că nu am pierdut. Ne concetrăm de-acum pentru partida de vineri", a spus Şfaiţer.
Oficialul formaţiei botoşănene a mai precizat că penaltyul acordat formaţiei gazdă a fost total gratuit:
"La penaltyul dat celor de la Cluj, faultul a fost clar în afara careului. A fost un penalty total gratuit! La cotul aplicat lui Patache, nu mă pot propunţa pentru că nu am văzut foarte bine faza. Nu vreau să-l acuz pe arbitru de manieră tendenţioasă, poate aşa a văzut el fazele".
Echipa Universitatea Cluj a terminat la egalitate, marţi, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia FC Botoşani, într-un meci din
etapa a 22-a a Ligii 1, în care gazdele au ratat un penalty.
Universitatea Cluj a ratat un penalty prin Ceppelini, în minutul 55, după un fault în careu comis de Oltean asupra lui Mengolo.