|
Hagi: Pandurii Targu-Jiu e o echipa periculoasa daca o lasi sa joace, dar are si minusuri
Managerul tehnic al formaţiei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că adversara din meciul de joi, Pandurii Târgu-Jiu, este periculoasă dacă e lăsată să joace, însă a precizat că are şi minusuri de care echipa sa va încerca să profite.
"Am trecut cu bine primul examen din această săptămână, la Cluj, acum urmează Pandurii şi trebuie să arătăm disponibilitate la efort şi să credem că putem câştiga. Pentru că asta e extrem de important. Pandurii Târgu-Jiu este o echipă care ştie fotbal, care e periculoasă dacă o laşi să joace. Trebuie să ne batem cu ei. Au jucători buni şi pe contraatac, dar au şi ei lipsurile lor, minusurile lor, pe care vom încerca să le exploatăm. Sper să greşim cât mai puţin ca să avem şanse să câştigăm", a spus Hagi.
El a adăugat că pregăteşte meciul de joi pentru a-l câştiga şi nu pentru a obţine un rezultat de egalitate. "Pandurii nu este echipa revelaţie a returului, revelaţia este CSMS Iaşi. Pandurii e o echipă foarte bună a campionatului. E greu să pregăteşti un meci la egal, sunt multe detalii care apar. Un meci îl pregăteşti să câştigi, aşa că noi asta facem, ne pregătim să câştigăm", a explicat tehnicianul.
Hagi a afirmat că îl cunoaşte de mult timp pe tehnicianul formaţiei Pandurii Târgu-Jiu, Eduard Iordănescu şi a precizat că îi doreşte să îi meargă bine în cariera de antrenor, dar mai puţin în meciul direct. "Pe Edi îl ştiu bine. Mă bucur că îi merge bine. Sper ca mai puţin mâine să îi meargă bine. Probabil că a găsit un mediu bun, e serios, îi place fotbalul. Poate face treabă, e un antrenor tânăr, depinde de el", a menţionat Hagi.
Mijlocaşul Florin Tănase a declarat, miercuri, că simte în continuare presiunea zonei retrogradării chiar dacă echipa a urcat pe locul opt în clasament, precizând că se va relaxa doar când se va salva din punct de vedere matematic. "Este presiune în continuare, doar când ne vom salva matematic de la retrogradare vom putea fi relaxaţi. Nu e nimic sigur. CSMS Iaşi a câştigat patru meciuri consecutive cu echipe foarte bune, în Liga 1 se poate întâmpla orice", a spus Tănase, într-o conferinţă de presă. El a adăugat că FC Viitorul trebuie să joace mai bine, joi, decât în meciul câştigat cu CFR Cluj, pentru că Pandurii Târgu-Jiu este un adversar mai dificil. "Am crescut de la meci la meci, sper să jucăm mai bine mâine, pentru că Pandurii este o echipă mult mai bună. Sper să nu mai fie nici ratări ca în meciul cu CFR. Dacă vom câştiga două trei meciuri consecutive cu siguranţă se va vorbi mai mult şi de noi", a precizat Florin Tănase.
Mijlocaşul Răzvan Marin a declarat, miercuri, că FC Viitorul se va salva de la retrogradare dacă va câştiga toate meciurile cu echipele contracandidate. "Suntem la egalitate de puncte cu Chiajna, doar că noi avem un meci mai puţin disputat. Dacă pierdem un meci intrăm în horă, dar deocamdată suntem bine. Creştem de la meci la meci. Eu zic că dacă batem contracandidatele la retrogradare o să ne salvăm. Suntem fericiţi că am luat trei puncte meciul trecut. Sperăm să câştigăm şi cu Pandurii. Adversarii au o echipă puternică, dar noi, dacă ne facem jocul, putem să câştigăm. Au un mijloc foarte bun, dar per total toţi joacă bine", a adăugat Marin.
Atacantul brazilian Henrique de Jesus Bernardo a declarat că a făcut alegerea potrivită în iarnă când a semnat cu FC Viitorul, precizând că a scăpat de Dinamo, echipă care nu are rezultate în acest început de retur. Henrique Bernardo, care a evoluat în tur pentru ASA Târgu-Mureş, a participat în această iarnă cu lotul echipei Dinamo la stagiile de pregătire din Turcia şi Spania. "Am jucat primul meci ca titular la Viitorul. Mă simt bine aici. Nici nu mă mai gândesc la Dinamo. Am scăpat. Am văzut câteva meciuri ale celor de la Dinamo şi nu le merge bine. Atunci e normal că sunt mai fericit aici", a spus brazilianul. Atacantul în vârstă de 28 de ani speră ca FC Viitorul să câştige cât mai multe puncte şi să scape cât mai repede de retrogradare. "Echipa a câştigat la Cluj şi acum avem mai multă încredere în noi. Aşa că şi mâine ne gândim tot la victorie, chiar dacă Pandurii este o echipă bună. În retur este mult mai greu. Dar trebuie să ne pregătim bine, să câştigăm puncte şi să scăpăm cât mai repede de retrogradare", a precizat Henrique.
Echipa FC Viitorul întâlneşte, joi, de la ora 14:00, pe stadionul "Concordia" din Chiajna, formaţia Pandurii Târgu-Jiu, într-o partidă contând pentru etapa a 22-a a Ligii 1.
Taguri:
FC Viitorul
Gheorghe Hagi
Pandurii Targu-Jiu
Florin Tanase
Razvan Marin
Henrique de Jesus Bernardo
» Viitorul Constanta - istoric meciuri
» Clasament Liga I
Comenteaza
Ultimele stiri - FC Viitorul
Atacantul camerunez Jacques Zoua nu mai este jucătorul clubului FC Viitorul. Africanul a decis rezilierea de comun acord a contractului cu clubul patronat şi antrenat de Gheorghe Hagi.
În...
Era greu de crezut că Viitorul se poate califica, după ce în meciul tur au fost conduși cu 6-1. În meciul de la Ovidiu, belgienii au confirmat valoarea lor superioară,...
Belgienii de la Gent au reexaminat, după 3 ani, echipa lui Hagi. Dacă la 28.07.2016 aceeași echipă surclasa Viitorul cu 5-0, acum i-a condus numai cu 5-1 la pauză și au făcut chiar 6-1...
Echipa lui Gheorghe Hagi a mai câștigat un trofeu. Artean a fost mai norocos și a marcat în minutul 86, privând spectatorii, aproape 8000 (iată că...
Antrenorul echipei de fotbal FC Viitorul, Gheorghe Hagi, spune că partida de vineri seara cu Sepsi Sfântu Gheorghe, din etapa a 25-a a Ligii 1, este una decisivă pentru formaţia sa în ceea ce...
Antrenorul Viitorului, Gheorghe Hagi, spune că partida cu Astra nu este decisivă pentru intrarea în play-off, dar că ambele formaţii vor încerca să câştige...
Jucătorul Tudor Băluţă crede că se va adapta la Brighton & Hove Albion, club cu care a semnat un contract pe trei ani şi jumătate şi unde va evolua din vară, spunând că...
Echipa de fotbal FC Viitorul a pierdut, luni, cu scorul de 0-1 (0-0), în faţa formaţiei daneze Velje, într-o partidă amicală disputată în cadrul stagiului de...
Clubul de fotbal FC Viitorul i-a suspendat, luni, contractul jucătorului Mihai Voduţ, după ce au apărut informaţii conform cărora a jucat la pariuri pe meciurile echipei sale....
Formaţia FC Viitorul a remizat, joi, scor 2-2, cu echipa Rubin Kazan, într-un meci amical din cadrul stagiului de la Belek.
Pentru echipa lui Gheorghe Hagi au...
Atacantul Rivaldinho (23 de ani), fiul fostului jucător brazilian Rivaldo, a declarat, marţi, într-un interviu, că a ales să se transfere la FC Viitorul pentru a câştiga titlul în acest...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|