Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Anghel Iordănescu, a declarat, duminică, după meciul cu formația Insulelor Feroe, că tricolorii au obținut trei puncte foarte importante în preliminariile Euro 2016, iar evoluția sub așteptări a fost determinată de starea terenului.
"Sunt trei puncte extrem de importante în economia grupei. Ne-am fi dorit ca mai multe ocazii să se transforme în gol sau goluri. Am făcut o primă repriză bună, am controlat partida și ne-am creat și alte ocazii în afara golului marcat de Keșeru. S-a făcut o risipă mare de efort și meritam victoria",
a declarat Iordănescu după meciul de la Ploiești.
"Calitatea jocului a fost însă influențată de starea terenului. O echipă tehnică, cum este cea a României, cu jucători valoroși, are nevoie de un gazon bun", a mai spus Iordănescu.
Antrenorul echipei naționale a amintit că ne-au lipsit câțiva jucători de bază, precum Bogdan Stancu și Ciprian Marica, și i-a criticat pe organizatori din cauza stării terenului:
"Ne-am dorit să jucăm la Ploiești, sunt convins că vom mai evolua aici, dar regret că gazdele noastre nu ne-au ajutat cu starea terenului. Neintroducerea lui Andone a fost alegerea mea. L-am chemat să se obişnuiască cu atmosfera de la echipa naţională, să-i vedem calităţile. Va debuta, probabil, data viitoare".
Iordănescu a mai spus că meciul următor, cu Irlanda de Nord, este extrem de important, și a apreciat că atât Ungaria, cât și Grecia mai speră la calificare.
Reprezentativa României a învins, duminică, la Ploieşti, cu scorul de 1-0 (1-0), selecţionata Insulelor Feroe, într-un meci contând pentru etapa a cincea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2016. Unicul gol al meciului a fost marcat de Claudiu Keserü, în minutul 21.