Fără a se ascunde după vorbe, starostele breslei gazetărești de la noi – atât cât a mai rămas din ea, cantitativ dar și calitativ discutând – a căutat mereu să mențină un anume echilibru în judecățile de valoare din celebrele-i editoriale. Cu alte cuvinte, a evitat să sară calul când a criticat, obsedat de străvechiul îndemn "audiatur et altera pars". Cea mai recentă postare se abate însă cumva de la regula cu care Ovidiu Ioanițoaia și-a obișnuit de-o viață cititorii.
Ce l-a înfuriat într-atât pe Maestru de a ajuns să titreze despre
o mână moartă și să-l eticheteze drept
fanfaron habarnist pe succesorul unui Mircea Sandu pentru care - trebuie musai reamintit și subliniat - a găsit, ani în șir, de o sută de ori mai puține vorbe de laudă decât de ocară? Pur și simplu, directorul Gazetei a fost scos din pepeni de lungul drum dintre vorbele și faptele celor care, de mai bine de un an, s-au pus să
revoluționeze fotbalul românesc.
Ioanițoaia nu s-a grăbit să sară pe Kovac când directorul (
de import) pentru dezvoltare sportivă al Federației a găsit acea uimitoare (revoluționară?) metodă pedagogică de a-l aduce cu picioarele pe pământ un foarte tânăr jucător, despre care lumea bună susține că ar avea și alte mari calități în afara aceleia de a fi băiatul celebrului său tată - unu' Hagi. Rutinatul comentator s-a revoltat abia după ce acela care se pretinde un fel de doi într-unul, fost profesor și secund al selecționerului belgian (?!), s-a cufundat în demagogie : în loc să ofere explicații, să-și recunoască erorile la rezultatele dezastruoase ale selecționatelor pe care le tutelează, croatul o ține într-o veselie cu teoria chibritului, noua FRF având, vezi Doamne, proiecte pe termen lung, ce implică inclusiv acceptarea cu seninătate a unor înfrângeri rușinoase, fie ele pe bani mulți.
Proaspăta ieșire din atitudinea de diplomat al scrisului are ca țintă un singur personaj cu care s-a-nconjurat șeful de-un an (restul zile) din Casa Fotbalului. Dar ce, cu alții ne-o fi rușine? Cu grecul pus să revoluționeze sectorul arbitrajului, pe care doar puțini au avut onoarea să-l vadă la față, în vreo tribună din România? Sau cu consilierul venit din
niciundele fotbalului, care tocmai a fost luat la... scărpinat de un reprezentant al generației de vârf (de aur e, totuși, prea mult spus)? Cu asemenea apariții în preajma capului care face și trage, ne pomenim intrați în a 14-a lună din era Burleanu fără a putea zări nimic agățat în pomul lăudat, promis cu aceeași sfidătoare dezinvoltură cu care președintele tuturor românilor din fotbal a prezentat luni programul fanfaronic, pe 70 de pagini. Un program numai bun de adormit copiii, inclusiv - la propriu!- pe ăia mari, prezenți la o Adunare Generală ținută după o prestație la fel de adormitoare a naționalei.
Vorbele sunt din limbajul de lemn, preluat cu semeție de un demn urmaș al șefilor uteciști de odinioară. Iar faptele schimbării nici măcar nu se întrevăd. De aici și îndreptățirea furiei lui nenea Ioanițoaia, care este, de fapt, a oricărui microbist.
George PLAURIAN