|
Galca spune ca Tanase va ramane capitanul Stelei, chiar daca a scuipat inspre fani
Antrenorul echipei Steaua, Constantin Gâlcă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că mijlocaşul Cristian Tănase, care a scuipat înspre fani la finalul meciului cu FC Viitorul, va rămâne căpitanul formaţiei, în ciuda reacţiei avute.
"Am vorbit cu el. Ştiu persoana care îl tot tachina, dar nu doar pe el, ci pe mai mulţi, în permanenţă de la începutul campionatului. Cel puţin în Ghencea, cum vin aşa de puţini spectatori, mereu e un spectator negativ. Mai sunt şi ieşiri din acestea, dar nu sunt normale, însă te aduce la exasperare când te jigneşte în halul acesta, mai ales că îi auzi. E greu să-ţi păstrezi calmul. Banderola rămâne la el", a spus Gâlcă.
La 22 martie, la finalul meciului Stelei cu FC Viitorul, Cristian Tănase a fost surprins de camerele de vederi când avea un conflict cu fanii de la tribuna a doua, iar la un moment dat a scuipat înspre aceştia. Ulterior, Tănase şi-a cerut scuze, subliniind că a fost provocat de fani.
Gâlcă: Petrolul va fi obligată să înscrie, iar noi vom profita de acest lucru
Antrenorul echipei Steaua, Constantin Gâlcă, a declarat, miercuri, într-o conferină de presă, că gruparea Petrolul Ploieşti, adversara din semifinalele Cupei României, va fi obligată să atace, în urma scorului din tur, 1-1, iar jucătorii săi vor putea profita de acest lucru. "Este un meci care cred că are o importanţă foarte mare şi pentru noi, dar şi pentru ei. Sunt două echipe foarte bune, Petrolul având jucători foarte buni. Înclin să cred că se vor marca goluri. Noi nu trebuie să speculăm acel gol pe care l-am marcat în meciul tur. Îmi doresc să avem un meci foarte bun, să ne creăm ocazii şi să înscriem mai multe goluri. Ei vor fi obligaţi să înscrie şi vom profita de acest lucru. Petrolul a recuperat doi jucători importanţi, Tamuz şi De Lucas, dar sper ca, la finalul meciului echipa care se va califica, va fi Steaua Bucureşti", a spus Gâlcă.
Constantin Gâlcă speră ca la meciul de pe Arena Naţională să vină mai mulţi suporteri stelişti decât la partidele de pe stadionul din Bulevardul Ghencea. "Ne bucurăm în primul rând pentru că am găsit un gazon foarte bun şi sper ca suporterii Stelei să vină în număr cât mai mare, pentru că avem nevoie de ei. De fiecare dată când am jucat pe Arena Naţională au venit mult mai mulţi suporteri decât în Ghencea. Ăsta este adevărul. E posibil să fie mai mulţi suporteri ai Petrolului, pentru că în ultimele meciuri au venit foarte puţini suporteri stelişti", a completat Gâlcă.
Constantin Gâlcă a afirmat că o calificare în finala Cupei României ar reprezenta o şansă unică pentru el şi elevii săi de a câştiga trei trofee într-un singur sezon. "Dacă ne vom califica în finală, vom avea posibilitatea de a câştiga cele trei trofee. Pentru mine ar însemna foarte mult. Cred că şi pentru jucători, pentru că nu ştiu dacă mulţi dintre ei se vor mai întâlni cu această situaţie", a subliniat Gâlcă.
Tehnicianul stelist a explicat că nu se va baza pe serviciile fundaşului stânga Iasmin Latovlevici, chiar dacă acesta a fost folosit în meciul amical cu Farul Constanţa de duminică. "Latovlevici nu va juca cu Petrolul în Cupă, dar e posibil să joace în următoarele meciuri, pentru că avem foarte multe şi avem nevoie de toţi. Dacă va fi nevoie, cu siguranţă vom apela la el", a mai spus Gâlcă.
Partida Steaua - Petrolul, contând pentru returul semifinalei Cupei României, se va disputa, joi, de la ora 21:30, pe Arena Naţională. În tur, cele două echipe au remizat, scor 1-1.
Taguri:
Steaua Bucuresti
Alexandru Chipciu
Constantin Galca
Cristian Tanase
FC Viitorul
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
FCSB şi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 2-2 (1-2), sâmbătă seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 5-a a fazei paly-off a Superligii României. FCSB,...
Fotbal Club FCSB a făcut un nou pas către titlu în Superliga României, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Ȋn urmă cu exact 35 de ani, Steaua disputa o nouă semifinală de Cupa Campionilor Europeni, ȋnfruntând echipa surpriză a acelei ediţii, Galatasaray İstanbul.
Echipa de...
Fotbal Club FCSB a câştigat cu scorul de 1-0 meciul disputat la Ovidiu cu Farul Constanţa, în etapa a 2-a a fazei play-off a Superligii României. Unicul gol al partidei a fost înscris de...
Fotbal Club FCSB a învins-o pe Sepsi Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională, în prima etapă a fazei play-off a Superligii...
Fotbal Club FCSB a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii României, penultima a...
Fotbal Club FCSB a învins-o pe FC Botoşani, ultima clasată, cu scorul de 3-2, duminică seara, în etapa a 27-a a Superligii României. Liderul s-a impus la capătul...
Fotbal Club FCSB a învins-o duminică seara, acasă, cu scorul de 1-0, pe Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a 25-a a Superligii României. Unicul gol al...
Fotbal Club FCSB a terminat la egalitate cu Farul Constanţa, scor 1-1, luni seara, pe Arena Naţională din Capitală, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii României.
Liderul a...
Fotbal Club FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 3-0 (1-0), duminică seara, în Bănie, în etapa a 23-a a Superligii României. Lovitura de start a fost dată de fostul jucător...
Fotbal Club FCSB a câştigat fără probleme, cu scorul de 4-0, meciul disputat acasă cu FC UTA Arad, în ultima partidă din etapa a 22-a a Superligii României. Darius Olaru a reuşit un...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|