Antrenorul echipei Concordia Chiajna, Marius Baciu, a declarat, la finalul partidei pierdute în deplasare, scor 0-3 (0-0), în faţa formaţiei FC Botoşani că elevii săi au făcut o primă repriză foarte bună şi că vrea să uite cât mai repede acest eşec.
"Am pierdut dar, până la eliminare, eu zic că am jucat destul de bine. Păcat nu am reuşit să marcăm. Până la acea eliminare am fost peste Botoşani! Nu mai contează acum că am pierdut la un gol sau la trei. Vreau să uităm acest joc cât mai repede şi să eliminăm greşelile făcute pentru a putea pregăti cât mai bine meciul următor. Felicit Botoşanul pentru victorie şi pentru faptul că a ştiut să profite de eliminare", a spus Marius Baciu.
Tehnicianul Concordiei a precizat că este convins că gruparea ilfoveană se va salva de la retrogradare:
"Am încercat să jucăm, am făcut un joc frumos, cu multe pase, am controlat jocul prima repriză, dar nu am marcat. Eliminarea a schimbat total partida. Oricum, am o echipă bună, cu jucători tehnici, care m-au primit bine şi sunt ferm convins că vom lua multe puncte până la final. Eu sper să terminăm mult mai sus. Cu siguranţă ne vom salva de la retrogradare".
Formaţia FC Botoşani a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0), echipa Concordia Chiajna, într-un meci contând pentru
etapa a 25-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Gabriel Vaşvari (48), Neluţ Roşu (56) şi Attila Hadnagy (75).