Hai, băieți, e ora închiderii pentru voi, cârcotașii care stricați gustul vinului bun, ăla în care e adevărul, cu apă de la chiuveta ironiilor de doi bani: n-o mai puteți acuza pe Simona Halep de oareșce cupiditate în detrimental intereselor reprezentative de țară!
Păi, dacă nu-și punea machidoanca ordine în prioritățile sale (care sunt, totuși, nu numai strict personale, de vreme ce tot ce a izbutit și va mai face trece și-n contul României), se mai minuna lumea tenisului cum se-ntâmplă acum? Dacă juca numărul 3 mondial în Canada și se-nregistra același rezultat, mai era așa surpriză, de n-a mai văzut Montrealul de pe vremea Nadiei? Se mai afla, inclusiv de către microbistul român!, că pe lângă Halep și-n afară de Alexandra Dulgheru, Irina Begu sau Monica Niculescu există și-o anume Andreea Mitu și că tocmai domnișoara asta ce nu-i intrată în prima sută WTA va juca rolul fetiței de acum 39 de ani, care a învins computerul gimnasticii?
Accederea în Grupa Mondială a tenisului feminin pe echipe e o performanță formidabilă, datorată tuturor jucătoarelor pomenite mai înainte, fiindcă înainte de Montreal a fost, să nu uităm, Galațiul, cu meciul acela câștigat în fața titratei selecționate a Spaniei și în prezența practicantului acestui sport de ceva vreme președinte de țară (a lucrului bine făcut). După cele două întâlniri se poate cânta mai îndreptățit ca oricând "avem echipă/avem valoare". Frumoasa răzbunare din teren a Alexandrei, a 69-a în ierarhia WTA, pe mojicia de dinainte de joc comisă de Miss (bună rău pentru concursurile de frumusețe!) Eugenie, number seven, a surprins mai mult sau mai puțin. Dar la apariția parcă de niciunde a Andreei, pe care o mai cheamă și Cristina, pentru o victorie răsunătoare asupra aceleiași vedete chiar nu se aștepta nimeni – nici măcar tenismana ce face 24 de ani în septembrie, cum cinstit a recunoscut chiar ea.
Poate numai Alina Tecșor, cea care a decis formula câștigătoare din postura de căpitan-nejucător, să fi avut acest vis ce părea nebunesc, dar s-a împlinit, spre uimirea și bucuria ce trebuie să ne fi cuprins deopotrivă de nu ne mai prea arde acum nici măcar de
bomba pusă de ultima clasată sub scaunul antrenorului cu zilele numărate - devine tot mai impede - al liderului din L 1. Să constatăm doar în treacăt că Steaua-i bătută mai nou și prin grave greșeli de arbitraj (poziția de ofsaid a altfel excelentului Cernat, nesemnalizată de un tușier cu nume ce are conotații necuviincioase, de dinaintea primului gol al Oțelului, n-a fost singura scăpare a brigăzii). Pac-pac, uite-așa se adună toate, dar toate!, belele pe capul campioanei...
Bravo, fetelor! Mulțumim, domnițelor!
George PLAURIAN