Tehnicianul echipei Rapid, Cristiano Bergodi, a declarat, după meciul cu Concordia Chiajna, scor 1-0, din
etapa a 27-a a Ligii 1, că acest rezultat îl bucură, dar a precizat că elevii săi trebuie să joace mai ofensiv.
"Mă bucur de rezultat, am zis înainte de meci că asta era important, rezultatul şi nu jocul. Cu toate astea în prima repriză consider că am jucat bine, în a doua însă am căzut şi nu ştiu dacă din punct de vedere fizic. Ceva s-a întâmplat. O să analizăm zilele următoare pentru că nu e normal să dăm jocul pe mâna celor de la Concordia. Consider că după cele 4-5 zile de când sunt aici am făcut o treabă bunicică. Am schimbat ceva, inclusiv sistemul de joc, azi am încercat un 4-3-3, dar cred că putem şi 4-2-3-1. Sunt un pic dezamăgit pentru că de multe ori mingea a ajuns în careul advers şi nu am reuşit să marcăm. Trebuia să dăm gol, pentru că la 1-0 se poate întâmpla orice. E clar că trebuie să îmbunătăţim jocul, trebuie să jucăm mai ofensiv, poate jucătorii nu sunt obişnuiţi aşa, dar o să încercăm să atacăm mai mult", a spus Bergodi.
Cristiano Bergodi a precizat că l-a emoţionat revenirea pe stadionul Giuleşti:
"Am avut mari emoţii. Înaintea începerii meciului nici n-am vrut să stau la încălzire. Suporterii m-au primit extraordinar, le mulţumesc, mi-au scandat numele".
Formaţia Rapid a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Concordia Chiajna, în ultimul meci al etapei a 27-a a Ligii 1. Golul a fost marcat de Gecov, în minutul 30.