Clubul de fotbal Astra Giurgiu a dezmințit, luni, plecarea antrenorului Dorinel Munteanu, prin intermediul unui comunicat postat pe pagina oficială de Facebook a grupării.
"Clubul Astra dezminte categoric zvonurile care au circulat astăzi privind plecarea lui Dorinel Munteanu de la echipă", se arată în comunicat.
"Sunt doar invenții, zi de zi se caută senzaționalul, dar negativ, din păcate. Am fost prezent la antrenamentul de luni, pregătim meciul cu Gaz Metan Mediaș și avem nevoie de liniște, nu de astfel de invenții, care nu au logică, din punctul meu de vedere. Sperăm ca să primim și vestea bună a obținerii licenței pentru cupele europene la Comisia de Apel, în această săptămână și să obținem cât mai mult posibil din etapele rămase", a spus Munteanu.
Astra a fost învinsă cu 2-0 de FC Viitorul, sâmbătă, la Chiajna, într-un meci din etapa a 27-a a Ligii 1.