România - Liga 1 - Etapa 28
Data: 26.04.2015
Ora: 21:00
Live: Look Plus, Digi Sport, Dolce Sport
Stadion: "Marin Anastasovici"
Oraş: Giurgiu
Astra Giurgiu
Dorinel Munteanu (antrenor): "
Sunt optimist până la capt şi sper că şi băieţii să fie concentraţi, să facem tot posibilul să terminăm pe un loc de cupe europene. Jucătorii trebuie să înţeleagă să facă tot posibilul să jucăm în cupele europene. Ce s-a întâmplat în ultimul timp, cu domnul Niculae, sunt convins că i-a afectat pe băieţi. Mi-aş dori să fim prin rezultate alături de dansul. Avem un lot valoros, dar trebuie să demonstrăm şi pe teren".
George Florescu (mijlocaş): "
Ne luptăm până la capăt pentru locul 3. Din păcate, nu cred că mai avem şanse la locul 2. Locul 3 este totuşi un obiectiv destul de bun, dacă îl realizăm. Cel mai important pentru noi e să participăm în cupele europene".
Kehinde Fatai (atacant): "
De anul trecut a venit criza, de când am jucat multe meciuri. Au fost mulţi jucători accidentaţi, alţii au lipsit, am făcut multe meciuri egale, am pierdut acasă, contează toate astea".
Clubul Astra Giurgiu a anunţat, că a primit licenţa pentru a evolua în cupele europene din partea Comisiei de Apel din cadrul Sistemului Naţional de Licenţiere.
În partida cu Gaz Metan Mediaş nu vor putea juca 4 titulari. Gabriel Enache, William De Amorim şi Kehinde Fatai, primul primind în etapa precedentă cu FC Viitorul al 7-lea cartonaş galben din acest sezon, iar ceilalţi al-4-lea. Vedeta echipei, Constantin Budescu, este în continuare accidentat. Va reveni Dan Spătaru, care a stat 2 etape, după ce a fost eliminat în meciul cu Pandurii Târgu Jiu.
- Astra Giurgiu n-a mai câştigat un meci de pe 18 martie
- "Alb-negrii" au câştigat în retur 11 puncte din 30 posibile
Echipa probabilă
S. Lung jr.
Gorupec, Găman, Oros, Nuno Pinto
Seto, Yahaya
Chiţu, Florescu, Júnior Morais
Alibec
Antrenor: Dorinel Munteanu
Accidentat: Budescu
Suspendaţi: Enache, William, Fatai
ULTIMELE REZULTATE Astra Giurgiu
Gaz Metan Mediaş
Antrenorul Cristian Pustai, liber de contract după ce şi-a reziliat contractul cu Rapid, a fost numit marţi consilier tehnic la Gaz Metan Mediaş, fără a ocupa însă vreo funcţie oficială în cadrul clubului, a declarat, preşedintele grupării medieşene, Ioan Horoba. "
Cristi Pustai nu e antrenorul echipei, pentru că nu poate să activeze la o a treia echipă în acelaşi sezon. El a venit azi la la Mediaş cu titlu voluntar, fără niciun fel de recompensă, nimic, să-l ajute pe Balaur. Balaur este antrenorul principal interimar. Pustai a venit fără niciun fel de pretenţie materială, nu ocupă nicio funcţie oficială în cadrul clubului. El este de aici, din Mediaş, şi a zis că vine să pună umărul să-l ajute pe Balaur. Să mai aduci un antrenor acum cu şase etape înainte de final e greu, nu cunoaşte jucătorii, e mai dificil. Pustai nu va sta pe banca tehnică, sub nicio formă, îl va ajuta pe Balaur cu sfaturi, cu vizionări, poate mişcări tactice în teren. Balaur rămâne în continuare răspunzător pentru rezultate, are un consultant tehnic doar", a spus Horoba.
Ion Balaur (antrenor): "
Toate jocurile sunt importante pentru noi. În cele 7 meciuri care au mai rămas trebuie să adunăm suficiente puncte pentru a fi deasupra liniei retrogradabile. Ar fi bine să spargem gheaţa şi să obţinem cât mai multe puncte. I-am simţit tot timpul pe fotbaliştii mei motivaţi, au avut o atitudine bună, din păcate presiunea punctelor ne-a dat nişte 'precipitări' în momentul fazei de finalizare. Lucrăm în fiecare zi pentru a capăta încrederea că nu vom retrograda, că fiecare joc poate fi câştigat şi că orice rezultat poate fi întors dacă adversarul reuşeşte să înscrie".
Răzvan Pleşca (portar): "
S-a terminat cu jumătăţile de măsură, nu trebuie să ne mai mulţumim cu câte un egal. În toate cele 7 meciuri care ne-au mai rămas intrăm pe teren numai la victorie, indiferent de adversar, că e ASA Târgu-Mureş, Astra, Dinamo sau FC Braşov".
Nu a făcut deplasarea la Giurgiu stoperul Ahmed Mujdragić, care este în perioada de recuperare după o accidentare. Va reveni mijlocaşul algerian Aymen Tahar, după suspendarea de o etapă pentru cumul de cartonaşe galbene. Astfel, Pustai şi antrenorul principal Ion Balaur vor putea trimite în teren cel mai bun "unsprezece".
- Gaz Metan Mediaş nu a marcat niciun gol în ultimele 3 etape
- "Alb-negrii" au câştigat în returu8 puncte din 30 posibile
Echipa probabilă
Pleşca
Creţu, Vişa, Velázquez, Buzean
Tahar, Élton
Al. Munteanu, Curtean, C. Petre
D. Roman
Antrenor: Ion Balaur
Accidentat: Mujdragić
Suspendaţi: nu există
ULTIMELE REZULTATE Gaz Metan Mediaş
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Astra Giurgiu a jucat nu a jucat chiar slab la Chiajna, dar a ratat foarte mult, fiind învinsă cu scorul de 2-0 de FC Viitorul. Astfel, giurgiuvenii au pierdut 6 puncte în acest sezon cu trupa lui Hagi, cu care se distra în sezoanele precedente. Totul merge prost la echipă, pentru că după ce patronul Iulian Niculae a fost arestat, nu s-a mai obţinut nicio victorie, jucătorii având un viitor incert. Ei au aflat totuşi că vor avea drept de joc în Europa League, astfel că vor avea din nou motivaţie. Gaz Metan Mediaş a încercat cu toate puterile să obţină victoria în partida susţinută pe teren propriu cu Petrolul Ploieşti, dar nu a reuşit decât un 0-0. Preşedintele Ion Horoba a profitat de faptul că antrenorul Cristian Pustai a încheiat conturile cu Rapid şi l-a adus pe acesta la club, unde va avea funcţia de consilier tehnic. "Gaziştii" se află înaintea etapei a 28-a pe poziţia 14 în clasament şi mai au de recuperat 3 puncte pentru a o egala pe ocupanta locului 12, care este salvator. Va fi un meci în care gazdele vor forţa victoria, iar oaspeţii vor lupta pentru un egal, deşi ar avea şi ei nevoie de puncte ca de aer.
Astra Giurgiu - Gaz Metan Mediaş este în mod normal meci de 1, rămâne de văzut dacă ardelenii vor reuşi o surpriză.
Cote pariuri: 1.75 | 3.30 | 4.33
sub 2,5 goluri 1.57
peste 2,5 goluri 2.20
1 sau X 1.18 |
X sau 2 1.90 |
1 sau 2 1.28
Vor înscrie ambele echipe? |
DA 2.10 |
NU 1.66
Echipa Astra Giurgiu se află pe locul 5 în
clasament Liga 1, cu 41p, iar Gaz Metan Mediaş pe 15, cu 26p
Comparaţie Astra Giurgiu - Gaz Metan Mediaş
În tur,
Gaz Metan Mediaş - Astra Giurgiu 1-1