Tehnicianul echipei Universitatea Cluj, Adrian Falub, a declarat, după meciul cu Steaua, scor 0-3, că oaspeţii au meritat victoria, dar după părerea sa "nu ar fi avut nevoie de mai multă susţinere decât cea oferită de jucătorii valoroşi".
"Am fost puţin fricoşi, ne-au surprins pe nişte mingi pe care noi ştiam că le vor juca împotriva noastră. Cred că la 1-0 s-ar fi putut schimba soarta, deoarece, cred eu, am avut un penalti. După 2-0 s-a rupt scorul. Este greu să ne luăm revanşa în finala Cupei, au mutat meciul la Bucureşti, trebuia să jucăm mâine, au mutat jocul astăzi. Va fi greu să mergem să jucăm pe Arena Naţională împotriva Stelei, care plânge mereu. Nu m-am plâns de arbitraj, am făcut doar constatări. Trebuia să jucăm mâine, am jucat astăzi. Trebuia să jucăm finala la Cluj, o jucăm la Bucureşti. Asta este, noi suntem mici. Cred că Steaua a meritat astăzi victoria, dar nu cred că ar fi avut nevoie de mai multă susţinere decât cea oferită de jucătorii valoroşi", a spus Falub.
Formaţia Steaua a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci din
etapa a 28-a a Ligii 1, şi a revenit pe prima poziţie a clasamentului, ce fusese preluată de ASA Târgu-Mureş în ultimele ore.
Golurile au fost marcate de Nicuşor Stanciu (14, 72) şi Andrei Prepeliţă (84).