Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Mircea Rednic, a declarat, înaintea meciului cu Astra Giurgiu, că formaţia sa trebuie să câştige şi să rămână pe locul 3 în clasamentul Ligii 1.
"Evident, ne dorim foarte mult să câştigăm, mai ales în condiţiile în care venim după patru eşecuri consecutive suferite pe Ilie Oană. La fel cum s-a întâmplat şi înaintea ultimelor două etape, întâlnim, din nou, o adversară care a schimbat antrenorul, iar în astfel de situaţii apare, de regulă, un plus de motivare din partea jucătorilor, la fel cum pot fi noutăţi şi din punct de vedere tactic. Dar, repet, noi trebuie să câştigăm şi să rămânem pe locul 3 şi după această etapă", a spus Rednic.
Partida Petrolul Ploieşti - Astra Giurgiu, din etapa a 29-a a Ligii 1, se va disputa joi, de la ora 21:30.