Dacă fiecare etapă are nu numai echipa sa reprezentativă, "selecționată" de gazetarii statisticieni, ci și jucători care o marchează cumva, atunci cea de a 31-a a avut de unde să-și aleagă eroii.
Giuleștiul ar vota masiv pentru Edu Oriol, a cărui bijuterie de gol - execuție de retrezit nostalgii, ceva demn de Nicki Dumitriu și Ion Ionescu la un loc - înseamnă cât un colac de salvare sau semnalul verde pe linia Ligii 1 pentru
marfarul turului, redevenit Rapidul care refuză să mai cânte ABBA.
Gura bogată Șumudică îl va ridica iarăși în slăvi pe Budescu, care a deschis scorul și a dat pasă decisivă într-un meci ce o menține pe Astra în cursa pentru Europa, deși la Giurgiu se joacă cu burțile goale, jucătorii fiind neplătiți de pe vremea când patronul era în libertate. Și cel de al doilea italian (pe lângă Bergodi) pe post de Noe la o echipă de la noi, Nicolo Napoli, îl va desemna pe Crețu al lui și al Iașului, marcator în fața unor olteni, ce-i drept, dezumflați de bariera pusă definitiv în calea speranțelor de promovare continentală.
Dar ce faptă din iarba proaspăt călcată se pune, totuși, cu execuția lui Liviu Băjenaru, care putea
executa o echipă recordmană a stagiunii și influența decisiv disputa de la vârf? Apărut parcă de niciunde (motoarele de căutare ofereau date depășite), fără a fi măcar titular, acest fotbalist prea puțin băgat în seamă se răzbună la
bătrânețe pe cei ce au renunțat ușor la el și pe propria-i ușurință cu care și-a purtat cariera. Șutul lui din minutul 90 al partidei Mediaș -Târgu Mureș, de undeva din preajma liniei de 16 m, poate să fi fost decisiv pentru
arderea pe mai departe a Gazului pe prima scenă, dar mai și ține suflarea microbistică toată cu sufletul la gură. Asta chiar dacă steliștii și-au dat cu stângu-n dreptu', neprofitând decât într-o măsură mică de șansa mare oferită prin golul vieții lui Băje. Ba erau gata-gata să o ia pe coajă de la Chiajna (de unde, nu demult, a fost trimis la plimbare eroul momentului). Noroc cu Iancu, al cărui șut sănătos, din prima, s-a dus bară-gol, pentru o egalare ce menține tensiunea finalului de campionat.
Astfel încât un veteran uitat și un tânăr controversat pot fi socotiți eroii unei runde în care numai căderea Ceahlăului a însemnat rezolvarea unei ecuații. Să nu uităm însă de apariția lui Tade în fruntea listei golgeterilor, ivoriano-francezul unui CFR renăscut de când e pe mâna lui Dican - și stați să vedem cum va
renaște, dând peste cap întreaga ierarhie, dacă TAS le dă dreptate clujenilor!
Asta e partea bună a lucrurilor, că asemenea reușite neașteptate ne fac să avem de ce să privim finalul unei ediții altfel hulite, iar cei pasionați să se înghesuie la pariuri.
George PLAURIAN