Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Edward Iordănescu, a declarat, la finalul partidei terminate la egalitate, scor 1-1 (1-1), în deplasare, cu FC Botoşani, că este mulţumit cu punctul obţinut.
"Am spus înaintea jocului că venim să scoatem punct sau puncte. Avem în continuare nevoie de puncte pentru că vedeţi ce rezultate sunt. S-au întâlnit două echipe care practică un joc frumos şi a ieşit un meci de luptă, de uzură. Cred că ne-am împărţit momentele de dominare. Îi felicit pe băieţi că au avut disponibilitate la efort, au respectat ce le-am cerut. Am avut un început bun de joc, am deschis scorul. Am avut ocazia să dăm golul doi, dar nu am reuşit. Botoşaniul a revenit, a egalat şi pe urmă au avut ei un moral mai bun. Chiar şi aşa, am avut şansa să facem 2-1. Şi gazdele au avut şansele lor. Până la urmă, este un rezultat pozitiv. Nu plecăm cu mâna goală de la Botoşani", a spus Edi Iordănescu.
Tehncianul formaţiei gorjene a mai precizat că se aşteaptă la un meci frumos în finala Cupei Ligii:
"Pentru majoritatea elevilor mei este pentru prima dată când luptă pentru un trofeu. Era normal ca ei să se gândească la acel meci. Mă bucur că au înţeles importanţa meciului de la Botoşani şi plecăm cu un punct. Sper să abordăm cu încredere partida cu Steaua şi să facem un meci frumos".
Formaţia FC Botoşani a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), partida disputată vineri, pe teren propriu, în compania echipei Pandurii Târgu-Jiu, în
etapa a 32-a a Ligii 1.
Pentru gazde a marcat Florin Acsinte (31), iar pentru oaspeţi a înscris Andrei Cordoş (24).