Să ne imaginăm că am fi fost ieri în pielea lui Gigi zis Jiji (deci nu a lui Gheorghe de azi, cel de după penitența dată lui nu de
tata popa, ci de
mama justiție). Asta așa, ca un simplu exercițiu de imaginație, că altfel numai Becali Gh. să nu fii când unii cu un picior și jumătate în "Beee" (nici o aluzie la cornutele din Pipera, alea-s de "Aaaa") îți conduc echipa încă en-titre campioană, altfel declarată o simplă afacere profitabil. Ba chiar de două ori într-una jumătate de oră, mai întâi după ce brașovenii l-au silit cumva pe Toșca să și-o bage-n poartă, apoi prin unu’ Țâră de care parcă-parcă auzisem - său poate doar de tac’su, cândva idol de ți..., pardon de Giulești (v-am spus și vă mai repet, adio Jiji!).
Nu mai încăpea nici o îndoială la pauza meciului de lângă Tâmpa aia, gândind a la Gheorghe - e prea mult un sezon pentru Gâlcă la Steluța. Băi, dar mai apoi s-a trezit Costelinho din antrenorul tânăr, experiența iberică, de jucător și tehnician în cel mai spectaculos campionat, căpătată după ani buni prin Ghencea și aproape 70 de selecții în națională. L-a băgat, nu mult de la reluare, pe mascat, iar Raul ne-ar fi readus zâmbetul becalian, victoria asta așa chinuită cum s-a scris înfiripând brusc un puternic sentiment de iubire pentru lupii ăia care altfel ar mânca steliști de la breakfast până la cină.
Și chiar s-au bătut lupii negri, imediat mai apoi, pe terenul actual al fanului lui Becali, care Ousmane n-a mai endoit nimic de astă dată. Unul dintre lupi, mai negru și parcă mai mare ca restul, a făcut ordine în redută, Zicu n-a mai jucat Hora cu Alcenat et comp, iar ploieștenii s-au arătat doritori și capabili de victorie, ratând și ei destul. Vreo două execuții ale lui Astafei ne-ar cam fi pus, ce-i drept pe gânduri, dar am promis să fim în pielea
noului Becali, deci la naiba cu suspiciuni și alte cele, e bun și 0-0 la Târgu Mureș, nu? Era bun, dar n-a fost să fie, că mai rămăseseră câteva minuțele doar când s-a revărsat marea de regrete după Sânmărtean, Szukala, Keșeru, plus Reghe. Gol de aur pentru ASA, gol de revăzut și de povestit, execuție fabuloasă însă mai ales incredibilă, fiindcă nu vine de la
artiști recunoscuți. Cine naiba mai e și Voiculeț ăsta? - am fi exclamat, cu infinită mânie neproletară, dacă am fi fost în pielea lui Gh.B. Chiar așa, are aproape 30 de ani, măsoară 1,70 și nu a marcat nici măcar două duzini de goluri în L1, iar în ediția actuală ... zero barat, până în 16 mai!
Nestemata lui Claudiu, tizul autenticului golgeter plecat în bejenie la arabi, poate decide pentru întreg campionatul. Oricum, fiindcă numai în locul latifundiarului de Pipera n-am vrea să fim, prefer să vă propun alt exercițiu de imaginație, cu reacția nașei subsemnatului la eventuala urmărire a fazei uimitoarei reușite. Prea ocupată cu schimbări de scutece de nepoți pentru a fi la curent cu ce e în fotbal, distinsa s-ar fi lămurit dintr-o privire: "E bun și Voiculeț ăsta!". Ochiul fostei scrimere ar sintetiza epoeea finalului ce ne ține conectați, pe unii chiar cu sufletul la gură: loviturile pot veni de unde, și de la cine, nu te aștepți. De aceea e și frumos fotbalul, joc care nu este numai pentru mari vedete, nu-i așa?
George PLAURIAN