România - Liga 1 - Etapa 33
Data: 23.05.2015
Ora: 21:00
Live: Look TV, Digi Sport
Stadion: "Dr. Constantin Rădulescu"
Oraş: Cluj-Napoca
CFR 1907 Cluj
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis, vineri, ca echipa CFR Cluj să primească înapoi cele 24 de puncte cu care fusese penalizată de către Comisia de Disciplină a FRF. "
Nu aveam cum să pierdem pentru că legea insolvenţei ne dădea dreptate. S-a făcut un abuz mare împotriva CFR-ului atunci când s-a luat decizia de a ni se lua cele 24 de puncte", a declarat preşedintele Iuliu Mureşan. La 4 februarie, Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat CFR Cluj pentru neexecutarea hotărârilor Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL), în speţă neachitarea datoriilor către cinci fotbalişti, cu interzicerea dreptului de a transfera sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi scăderea a câte patru puncte pentru fiecare dosar, 24 de puncte în total. Cei cinci jucători sunt Daniel Stana, László Sepsi, Claudiu Voiculeţ, Ioan Hora şi Vasile Maftei, cu menţiunea că ultimul a avut două dosare deschise la CNSL.
Ciprian Deac (mijlocaş): "
M-am bucurat ca la câştigarea unei cupe, dar a fost doar o confirmare. Noi credeam de la bun început. Nicio secundă nu credeam că vom retrograda. Să terminăm pe locul trei, la problemele pe care le-am avut, este echivalent cu câştigarea unui trofeu. La cum am arătat în tur şi în ultimele 6 meciuri pot spune că avem valoare de podium, iar echipele care au jucat cu noi şi-au dat seama de acest lucru. Îmi pare rău pentru Rapid, dar să nu uităm că au adunat foarte puţine puncte în tur. Au avut un retur extraordinar şi este una dintre echipele bune ale campionatului acum. Vom avea un meci greu, dar trebuie să învingem pentru a lua o opţiune serioasă pentru locul 3".
Clujenii au tot lotul valid pentru meciul cu Rapid. Va reveni după o etapă de suspendare Davide Petrucci.
- CFR Cluj a marcat 7 goluri în ultimele 2 etape
- "Alb-vişinii" au câştigat în retur 20 puncte din 45 posibile
Echipa probabilă
Mincă
Tiago Lopes, Larie, Carp, Camora
Muniru, Petrucci
Jakoliš, Deac, Al. Păun
Negruţ, Tadé
Antrenor: Francisc Dican
Accidentaţi: nu există
Suspendaţi: nu există
ULTIMELE REZULTATE CFR 1907 Cluj
Rapid Bucureşti
Cristiano Bergodi (antrenor): "
Din păcate am greşit 5 minute cu Craiova, dar până la urmă e normal pentru o echipă care joacă meci de meci cu presiune şi trebuie să câştige. Nu le-am reproşat nimic jucătorilor, dar acum Rapid nu îşi mai permite să greşească alte 5 minute cu CFR Cluj. Dacă o facem luăm gol şi nu e bine. Avem un meci foarte foarte greu la Cluj, cu o echipă care în tur era pe locul 2. Jucăm în deplasare şi avem o mare nevoie de o victorie după înfrângerea cu Craiova. Pentru mine nu e tensiune şi nu am văzut nici jucătorii îngrijoraţi de situaţie. Am vorbit cu băieţii şi toţi avem încredere că ne vom salva. Cel mai bun rezultat la meciul Gaz Metan - Chiajna ar fi o remiză, dar noi trebuie să câştigăm meciul cu CFR, altfel avem o mare problemă".
Valerii Moraru (patron): "
Este imposibil să ne mai salvăm de la retrogradare! Nu pot să comentez în niciun fel decizia TAS. Cred că o problemă este acum la comisiile din România, care iau astfel de decizii şi sunt pierdute la TAS! Nu am cuvinte, nu ştiu ce să mai spun".
Rapidiştii îi au incerţi pe Aritz Borda şi Fred Benson, în timp ce Tomáš Josl este suspendat, după ce a primit în meciul cu CS Universitatea Craiova al 4-lea cartonaş galben din acest sezon.
Cum se salvează Rapid
- Să câştige ambele meciuri cu CFR Cluj şi Pandurii Târgu-Jiu
- Concordia Chiajna să nu scoată mai mult de 1 punct în ultimele 2 meciuri cu Gaz Metan Mediaş şi Petrolul Ploieşti
- Gaz Metan Mediaş să nu obţină mai mult de 4 puncte cu Concordia Chiajna şi FC Braşov
- Rapid a câştigat 7 puncte în ultimele 3 deplasări
- "Alb-vişinii" au câştigat în retur 22 puncte din 45 posibile
Echipa probabilă
Buchta
Săpunaru, Sapina, Čmovš, J. Oriol
Gecov, Garai
Kikas, Rui Miguel, E. Oriol
D. Niculae
Antrenor: Cristiano Bergodi
Accidentaţi: nu există
Incerţi: Borda, Benson
Suspendat: Josl
ULTIMELE REZULTATE Rapid Bucureşti
Pronosticul RomanianSoccer.ro: CFR 1907 Cluj a avut o prestaţie excelentă în Copou, câştigând ca în vremurile ei bune cu scorul de 3-0 partida cu CSMS Iaşi. Atacantul francez Grégory Tadé a înscris două goluri şi s-a distanţat în clasamentul golgheterilor, unde va fi cu siguranţă câştigător la finalul sezonului. În afara satisfacţiei de a da golgheterul anului, "feroviarii" nu se pot lăuda cu prea multe în acest sezon, dar după decizia TAS, care le-a dat înapoi cele 24 de puncte, ei au ajuns pe podium şi sunt foarte fericiţi, pentru că pe plan sportiv nu mai puteau evita retrogradarea. Rapid Bucureşti a condus-o cu scorul de 1-0 pe CS Universitatea Craiova, dar până la urmă, oltenii au întors rezultatul cu 2-1. A fost primul eşec pentru antrenorul Criastiano Bergodi de când a revenit în Giuleşti. Dacă ar fi câştigat, "alb-vişinii" ar fi avut în continuare şanse de salvare, dar acum depind de rezultatele chiejnenilor şi medieşenilor. Va fi un meci interesant, pentru că ardelenii sunt în formă foarte bună în acest final de sezon, iar bucureştenii sunt obligaţi să obţină toate punctele pentru a mai spera la o minune.
CFR 1907 Cluj - Rapid Bucureşti este meci de 1X.
Cote pariuri: 2.37 | 3.20 | 2.70
sub 2,5 goluri 1.65
peste 2,5 goluri 2.10
1 sau X 1.40 |
X sau 2 1.50 |
1 sau 2 1.30
Vor înscrie ambele echipe? |
DA 1.85 |
NU 1.85
Echipa CFR Cluj se află pe locul 3 în
clasament Liga 1, cu 54p, iar Rapid Bucureşti pe 14, cu 33p
Comparaţie CFR 1907 Cluj - Rapid Bucureşti
În tur,
Rapid Bucureşti - CFR 1907 Cluj 0-0