Sorcova, vesela/ Ce fotbal în țara mea! Ce final - așa, Astral, cu Prunelu' și Oțelu'!
Avem oficial o nouă campioană, care e tot aia, Steaua sau cum i se zice mai nou, dar de fapt ea nu a câștigat decât jumătatea primă de competiție, când avea
coloană vertebrală în iarbă și, dacă nu se
opera la ea din cupiditate, mai mult ca sigur nu ajungea să tremure cumplit în cele mai lungi minute de după ce ea însăși își isprăvise aventura din această ediție. Păi când s-a mai pomenit ca imaginea frustrării unui altfel admirabil Varela sau aceea cu jucători, staff, patron, suporteri îngrămădiți înnebunitor în jurul telefoanelor ultimul răcnet sau cu ele la urechi să se transforme în două-trei sute de secunde într-una a dezlănțuirii triumfale, udate din plin din uriașa sticlă de șampanie a aroganței recăpătată subit de primul Becali eliberat?!?
Deși îi intră în palmares și-n cont, titlul nu poposește acum în Ghencea (și-n Pipera) pentru că trupa de acolo l-a câștigat la finiș, după ce o alta, Astra, o rebăgase-n cărți. Ea n-a fost în stare să treacă de apărarea pe două linii a Iașului, fiind literalmente făcută campioană de cine se aștepta oricine mai puțin, de-o ciucă bătăilor din ultima vreme, de-o fostă campioană ajunsă vai mama ei, cu salarii neplătite de jumătate de an, cu chiloții rupți în fund (era gata să joace în echipament împrumutat de la gazde). Incredibil cu adevărat, dar adevărat de incredibil, o retrogradată a decis soarta titlului, dându-i Stelei ce-i luase, bătând la Târgu Mureș după ce terminase învingătoare și la București !?! Și a făcut-o chiar de la 1-0 pentru ASA, campioană din minutul 39 până-n prelungirile în care nu-i mai rămăsese de făcut decât să nu ia gol...
Oțelul pică, însă trece-n analele sentimentale ale fotbalului nostru drept performera unei primăveri a apelor (și mai) tulburi din Liga 1, care s-a încheiat fără a se putea lăuda cu-n clasament bătut în cuie - dacă mai vine vreo bombă dinspre TAS? Cu bănetul câștigat din ascensiunea-i europeană dispărut în împrejurări mai... învolburate decât apele Dunării, Galațiul e trimis să o ia de la capăt, dar părăsește scena pentru care se mai bat încă televiziunile cu semeție oțelită. Una de care s-a minunat inclusiv antrenorul Florin Marin, ale cărui cruci de uimire, surprinse de camera în finalul nebun din Mureș, sunt de fapt ale oricăruia dintre noi, (încă) mulții, microbiștii, chibiții.
Mulțumirile pentru Cernat, Tudorie, Tavares Helder, Abraham & comp vor fi venind dinspre
dodei și
jijieni. Respectul față de
Oțelul se cuvine din partea tuturor celor care mai cred că fotbalul e un joc cinstit!
George PLAURIAN