Luis Enrique, antrenorul Barcelonei, a anuntat, vineri după-amiază, că atacantul Luis Suarez va putea juca, sâmbătă, în finala Cupei Spaniei, programată de la ora 22:30 împotriva formației Athletic Bilbao.
"Se simte bine. S-a antrenat toată săptămâna. În principiu, va putea juca", a dat asigurări tehnicianul catalan.
Uruguayanul a fost absent de pe 12 mai, de când s-a accidentat în returul semifinalei Ligii Campionilor cu Bayern Munchen (2-3).
El a fost înlocuit la pauză din cauza unor dureri la ischio-jambieri.
RomanianSoccer