Clubul Astra Giurgiu a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că fostul internaţional Dănuţ Coman a fost numit în funcţia de preşedinte executiv al grupării giurgiuvene.
"Preşedintele Comitetului Director al AFC Astra, Petrică Buduru, l-a numit începând cu data de 1 iunie în funcţia de preşedinte executiv pe Dănuţ Coman, fostul internaţional care în ultimii ani a apărat poarta echipei giurgiuvene", se arată pe site-ul Astrei Giurgiu.
Astra Giurgiu a încheiat sezonul 2014-2015 pe locul patru în Liga 1 şi va juca în turul doi preliminar al Europa League.