Încep, dacă nu pot să-l scuz, măcar să-l înțeleg pe un amic care spunea că-i vine să treacă la misogini de când o madamă își tot dă aere de stăpânitoare a adevărului absolut din fotbal. Că-și socoate bărbățelul mai ceva decât Mourinho, Guardiola, Lippi la un loc - asta treacă de la noi, cu un surâs, poate și cu o umbră de invidie, căci mai oricare mascul, feroce sau oricât de pișpiriu, ar vrea să fie gâdilat la subțioara orgoliului de asemenea demonstrație de iubire oarbă. Dar să asiști neputincios la un fel de punere a poalelor în cap pentru a plăti cutezanța de a i se fi atins odorul cu vorbe neinjurioase - așa ceva nu se tolera nici de cei mai acerbi inamici ai concepțiilor conform cărora locul muierii e la cratiță.
Păi, luând-o metodic, să vedem mai întâi ce a făcut-o pe proepinentă să sară... iapa: un nene și-a dat cu părerea în legătură cu fenomenul rarisim, dacă nu unic, de îndepărtare a antrenorului de la echipa cu care abia a câștigat tot ce se putea. Doi la mână, respectivul a pus în balanță fapte ajunse la cunoștința întregului norod de microbiști, gen grătare și plimbări în barcă pe ritm de manele cu jucătorii aflați sub comanda altcuiva. Trei în socoteală, nenea cu pricina nu-i vreun fitecine în vâltoarea fenomenului, e jucător emblematic pentru fotbalul romantic și-i chiar antrenorul care, până una-alta, a adus fotbalului românesc și cel mai prețios trofeu (singurul, de altfel), și o calificare răsunătoare cu naționala.
Iar ea cine e? Este fată de
guristă folclorică (devenită mai cunoscută după ce nu mai cântă "din bucata ei de pâine", grație televiziile înnebunite după cancan), fostă soață de baschetbalist, apoi de fotbalist cu o unică prezență în națională dar afirmat ca tehnician promițător, în plus agentă de jucători, ex-președinte meteoric de cluburi. Ok, și? Ce anume din toate astea îi dă dreptul să se repeadă, ca fata mare la măritat, la decretat că legenda domnului (adevărat și mare domn) Jenei e mare, dar depășită de timp și situație?!?
Nu-i legendă, madam, e Istorie. Una înaintea căreia trebuie să te pleci, până una-altă, chiar dacă (sau mai ales când) ai credința că personalul coleg de cameră intimă o va depăși. Iar în fața celor ce au făurit-o e indicat, nu-i așa, să-ți scoți pălăria. Plus... bălăria de pe limba ascuțită și din vocabularul folosit în postări.
George PLAURIAN