Căpitanul reprezentativei Irlandei de Nord, Steven Davis, a declarat, sâmbătă seară, că este mulţumit de prestaţia echipei în meciul cu România, deşi consideră că s-a ratat o şansă prin necâştigarea acestei partide, informează site-ul oficial al federaţiei nord-irlandeze.
"Este un punct bun, dar şi o şansă ratată. Am jucat bine, dar pur şi simplu nu am reuşit să marcăm golul ce ne-ar fi adus trei puncte", a declarat Davis.
Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, sâmbătă, la Belfast, în compania selecţionatei Irlandei de Nord, în etapa a şasea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2016. România rămâne liderul grupei F, cu 14 puncte.