Fotbalistul echipei Udinese, Gabriel Torje, este aproape de un transfer la gruparea Konyaspor, pentru care a evoluat în sezonul trecut sub formă de împrumut, susţine mondoudinese.it.
"Viitorul lui Gabriel Torje, aproape sigur în Turcia: Udinese negociază cu Konyaspor pentru cedarea românului şi negocierile par să fie pe calea cea bună. Jucătorul şi-a manifestat deja dorinţa de a rămâne la Konyaspor", se arată pe site-ul italian.
Gabriel Torje a fost achiziţionat de Udinese în 2011 şi de atunci a fost împrumutat de trei ori, în 2012 la Granada, în 2013 la Espanyol şi în 2014 la Konyaspor.