ASA Târgu-Mureş a anunţat că i-a achiziţionat pe jucătorii olandezi
Luís Pedro şi
Romario Kortzorg, precum şi pe polonezul
Paweł Golański, fost component al echipei Steaua.
"Luís Pedro şi Romario Kortzorg sunt doi jucători olandezi care au făcut joncţiunea cu lotul ASA în cantonamentul din Austria. După antrenamentele din ultima săptămână şi evoluţiile din cele două jocuri amicale cu Admira Wacker şi Kukesi, staff-ul tehnic al formaţiei a decis păstrarea celor doi jucători în lotul pentru noul sezon", se arată pe site-ul grupării din Târgu-Mureş.
Luís Pedro are 25 de ani şi s-a născut la Luanda, Angola. Poate evolua în special ca extremă dreapta, dar şi pe partea stângă. În ultimul sezon a îmbrăcat tricoul celor de la Levski Sofia în 28 de jocuri, marcând 4 goluri. De-a lungul carierei a mai jucat pentru Feyenoord (2008-2009), Excelsior Rotterdam (2009-2010), Go Ahead Eagles (2010-2011), Heracles Almelo (2011-2013), Botev Plovdiv (2013-2014).
Romario Kortzorg, în vârstă de 25 de ani, născut la Rotterdam. Este tot un jucător de bandă, în special extremă stângă şi care a evoluat ultima dată la Erzgebirge Aue, în Zweite Bundesliga. 28 de jocuri şi 4 goluri în sezonul recent încheiat. AGOVV Apeldoorn, FC Dordrecht şi Botev Plovdiv sunt formaţiile la care a mai jucat de-a lungul carierei sale.
În ceea ce îl priveşte pe
Paweł Golański, acesta revine în fotbalul românesc după ce a evoluat între 2007 şi 2010 la Steaua. În ţara natală,
Paweł a jucat pentru LKS Lodz şi Korona Kielce şi are 14 prezenţe în naţionala Poloniei.
Golański a debutat deja în tricoul ASA-ului, în partida amicală cu Admira Wacker, evoluând şi în prima repriză a jocului cu albanezii de la FK Kukësi.