Europa League - Turul I preliminar - manşa I
Data: 2 iulie 2015
Ora: 20:00
Stadion: "Municipal"
Oraş: Botoşani
Arbitru: Lorenc Jemini (Albania)
Arbitri asistenţi: Ermal Barushi şi Gernat Qirici (Albania)
Rezervă: Klajdi Kola (Albania)
Leontin Grozavu: "
Informaţii despre georgieni sunt suficiente. Există multe mijloace de informare. Avem suficientă informaţie. Şi ei sunt debutanţi, dar fotbalul românesc este peste cel georgian. Am urmărit acest adversar. Sunt o echipă disciplinată, talentată şi luptătoare. Ne aşteptăm la o partidă dificilă. Este o şansă extraordinară pentru jucători. Nu cred că putem câştiga de o asemenea manieră încât returul să fie o simplă formalitate. Participarea în această competiţie a fost un bonus pentru noi. Cred că suntem singura ţară din Europa care trimite în Europa League echipa de pe locul opt. Nu avem niciun fel de presiune, dar ne dorim să accedem mai departe. Nu suntem 100% pregătiţi pentru Europa League dar asta nu este o scuză. Competiţia europeană ne-a prins puţin descoperiţi. Aceste două jocuri de Europa League le privim ca pe nişte meciuri de pregătire în perspectiva campionatului. Am avut doar patru meciuri amicale iar unii nu au jucat nici măcar două jocuri".
Interesul pentru partida de mâine cu georgienii de la Tskhinvali este unul destul de ridicat, urmând a se juca cu casa închisă. "
Ne bucură că s-au cumpărat multe bilete. Ne dorim să jucăm cu tribunele pline la toate meciurile. Vreau să avem publicul cât se poate de aproape. Şi publicul este în faţa unei premiere. Pentru a reuşi să ducem această poveste cât mai mult, trebuie să ne ajute. Mulţi jucători sunt debutanţi şi au nevoie de încurajare. Vreau să fie un public cald şi să-i împingă spre victorie" a spus Leo Grozavu.
Cornel Şfaiţer (preşedinte): "
Ar fi extraordinar să putem să tranşăm 60% calificarea, dar nu e uşor, pentru că avem de luptat cu o echipă ambiţioasă, cu jucători de naţională, agresivi. Ne aşteaptă şi un debut în campionat destul de greu. Avem o lună iulie extrem de plină, se va juca din trei în trei zile. Trebuie să fim foarte atenţi pentru că suntem angrenaţi în toate competiţiile şi trebuie să gestionăm foarte bine situaţia".
Alexandru Chirilă (director executiv): "
Partida cu Tskhinvali se joacă cu casa închisă. Interesul pentru acest joc este maxim. Dintre cele 6.000 de bilete scoase la vânzare, au mai rămas doar cele pentru locurile aflate pe rândul 1 la tribună şi la o peluză. Cu siguranţă până în ziua meciului nu va mai fi niciun bilet la vânzare. Cred că este o situaţie fără precedent în istoria clubului nostru, ca biletele puse în vânzare să se epuizeze în mai puţin de 24 de ore".
Marius Croitoru (mijlocaş): "
Ar fi fost bine dacă am fi jucat primul meci în deplasare, pentru că am fi apucat să-i cunoaştem. Dar suntem optimişti că va fi bine. Noi vrem victoria, dar e bun şi un egal fără gol al lor. Mulţi dintre colegi au emoţii, dar şi eu normal, pentru că sunt la prima participare în Europa. De fapt cred că tot oraşul are emoţii pentru noi. Probabil stadionul va fi plin, pentru că este un meci istoric. Noi promitem că vom da totul pe teren".
Gabriel Vaşvari (mijlocaş): "
Vor fi emoţii dar numai până intrăm pe teren. Suntem două echipe aflate în premieră în Europa League şi nu ne permitem noi să luăm pe nimeni de sus. Nici măcar în Liga 1 nu am făcut acest lucru. Am văzut câteva imagini cu georgienii. Este o echipă care pasează bine. Noi însă sperăm să învingem. Nu ne gândim decât la meciul cu georgieni şi nu la cel cu Legia. Să ne calificăm şi pe urmă pregătim cât mai bine şi meciul viitor".
Dan Roman (atacant): "
Am avut fericirea să prind câteva meciuri de Europa League. Atmosfera este diferită faţă de meciurile obişnuite din campionat. Aceste meciuri au acea frumuseţe din confruntările cu Dinamo sau Steaua. Pot spune că FC Botoşani este o echipă ambiţioasă şi foarte muncitoare. Trebuie să ne adaptăm cât mai repede şi sunt convins că în două-trei meciuri vom fi la 90-95%. La Mediaş am avut probleme cu crisparea în deplasare. Asta le-am spus şi colegilor, că nu trebuie să intrăm cu trac pe teren".
Deocamdată nu se cunoaşte componenţa primului unsprezece care va lupta pe "Municipalul" botoşănean împotriva georgienilor de la FC Tskhinvali. Cert este că la ora meciului nu vor fi disponibili István Fülöp, Cristian Danci şi Michael Ngadeu. "
Fülöp şi Danci au fost operaţi de mai mult timp, nu sunt recuperaţi încă, iar Michael Ngadeu nu a revenit încă în ţară. Se află într-o clinică din Germania", a spus antrenorul secund Alin Bejan. Şi Florin Acsinte a avut probleme în ultima săptămână, din cauza unei accidentări la gleznă, însă va putea juca împotriva gruzinilor.
Echipa probabilă
Iliev
Patache, Cordoş, Plămadă, Acsinte
Cucu
Martinus, Vașvari, Croitoru, Batin
Hadnagy
Antrenor: Leontin Grozavu
Accidentaţi: Ngadeu, Danci, Fülöp
Suspendaţi: nu există
Vor mai lipsi: R. Avram, G. Miron, Robertson, R. Costin, Bordeianu, Roussel, Şvichi, Neziri (nu au fost trecuţi pe lista UEFA)
ULTIMELE REZULTATE FC Botoşani
Pronosticul RomanianSoccer.ro: FC Botoşani - FC Tskhinvali este meci de 1. Casele de pariuri văd echipa română ca favorită certă, victoria fiind cotată la 1.30, în timp ce o remiză are 4.75, iar o victorie a georgienilor cota 7.00.
Comparaţie FC Botoşani - FC Tskhinvali