România - Liga 1 - Etapa 1
Data: 13.07.2015
Ora: 21:00
Live: Look Plus, Digi Sport, Dolce Sport
Stadion: "Dan Păltinişanu"
Oraş: Timişoara
ACS Poli Timişoara
Nicolae Robu (primar): "
Luni vom avea primul meci de Liga 1. Echipa fanion a oraşului joacă pe Dan Păltinişanu cu Pandurii Târgu-Jiu. Este extrem de important cum începem, pentru că am revenit în Liga 1, în liga de elită a fotbalului românesc, cu mari eforturi şi mari ambiţii, cu obiectivul de a ne situa în primele şase echipe şi apoi, odată calificaţi, să încheiem campionatul pe un loc care să ne asigure participarea în cupele europene. Acestea ne sunt ambiţiile. Din nou vom avea pe Dan Păltinişanu meciuri cu Dinamo, cu Steaua şi cu reprezentanţii celor mai mari municipii ale ţării, Ploieşti, Cluj, Constanţa, Iaşi, Târgu-Mureş, Târgu-Jiu, Craiova, Botoşani. Îi chem pe timişoreni la meci! Haideţi, dragi polişti, să umplem tribunele, să fim din nou alături de Dan Alexa, de Zicu, de Curtean, de Bărbuţ şi de ceilalţi băieţi excepţionali care constituie Politehnica de astăzi!".
În meciul amical cu Békéscsaba 1912 Előre, antrenorul Dan Alexa a încercat varianta de echipă cu Cristi Bărbuţ împins mai în faţă în atacul "alb-violet", o poziţie pe care tânărul jucător a fost mai puţin folosit. Tehncianul timişorenilor este nevoit să folosească o soluţie de avarie, având în vedere că Pedro Henrique este suspect de ruptură de ligamente. La fel, de aceleaşi probleme ar putea suferi şi Cătălin Doman, care s-a accidentat la antrenamente. Dacă se confirmă acest diagnostic, cei doi ar putea lipsi de la antrenamente câteva luni de zile. Şi Alexandru Popovici a avut probleme medicale, dar a fost recuperat pentru meciul cu Pandurii.
Echipa probabilă
Pap
Belu, Scutaru, Cânu, D. Popescu
Fernando Llorente, Ov. Popescu, Javi Hernández, Curtean
Bărbuţ, Zicu
Antrenor: Dan Alexa
Accidentaţi: Doman, Pedro Henrique
Suspendaţi: nu există
ULTIMELE REZULTATE ACS Poli Timişoara
Pandurii Târgu-Jiu
Edward Iordănescu (antrenor): "
Suntem la câteva zile de debutul într-un nou an competiţional. Din nefericire, conjunctura nu ne este cea mai favorabilă, la fel şi momentul nu este cel mai favorabil, pentru că nu suntem acolo unde eu mi-aş dori să fim. Mi-aş fi dorit să nu pierdem atât de mulţi jucători, pentru că deja se construise un grup bun, eram la un nivel clar mai bun decât în momentul în care eu am venit la această echipă. Exprimarea echipei şi rezultatele din ultima perioadă confirmă ceea ce spun acum. Mi-aş fi dorit să nu trebuiască să facem atât de multe modificări, să luăm o muncă de la zero, pentru că atunci când vorbim de 12-13 jucători noi vorbim de 50% din grup şi trebuie să reconstruieşti".
Narcis Răducan (președinte): "
Obiectivul pe care ni l-am propus este acela de a ne bate sus, să ajungem în play-off la sfârşitul acestui sezon sau la sfârşitul sezonului regulat. Nu este simplu, pentru că vom juca toate partidele la Severin, jucăm în deplasare tot anul. Merită acest sacrificiu, pentru că va începe construcţia unui frumos stadion aici la Târgu-Jiu, acest sacrificiu merită, dar din punct de vedere sportiv avem un dezavantaj faţă de celelalte echipe. Totuşi avem încredere că printr-o stabilitate financiară şi cu mutările inspirate din această vară, cu multă muncă, vom reuşi să îi facem bucuroşi pe suporteri".
În cantonament au apărut şi câteva accidentări, a lui Nikola Vasiljević şi a lui Paul Anton. "
La Vasiljević situaţia nu este deloc bună, va lipsi între 4-5 luni. S-a operat la genunchi la ligamente, o veste proastă. Paul Anton nu s-a pregătit cu noi de două săptămâni din cauza problemelor la spate. Urmează un program de recuperare, e o problemă mai veche la el, în Olanda i-au apărut dureri mari, a plecat și a făcut investigaţii. Mi l-aș dori cât mai repede înapoi, dar nu depinde mine", a spus Iordănescu
Brazilianul Erico da Silva este dispus să continue la Târgu-Jiu. "
La Erico se anunţase că va pleca la Beitar Jerusalem, dar în ultimele zile și-a manifestat dorinţa să rămână. Atâta timp cât eu am spus că nu vreau să plece și fiind un jucător în care cred și ce poate fi un mare plus pentru echipă nu poate decât să mă bucure. Dacă el vrea să rămână, e bine. S-a prezentat la antrenament, s-a discutat cu Ana Maria care a înţeles situaţia și sunt șanse mari să continue aici", a declarat Iordănescu.
Echipa probabilă
Mingote
Unguruşan, Vasco Fernandes, Şandru, Momčilović
Mrzljak, Al. Dan
Ciucur, Răduţ, Nicoară
M. Roman
Antrenor: Edward Iordănescu
Accidentaţi: Pleaşcă, Vasiljević, P. Anton
Suspendaţi: nu există
Vor mai lipsi: Gliwa, Shalaj, Shamsin (situaţie contractuală neclară) şi Wellington (învoit)
ULTIMELE REZULTATE Pandurii Târgu-Jiu
Pronosticul RomanianSoccer.ro: ACS Poli Timişoara a revenit în Liga 1 după un singur an de când a retrogradat. Formaţia antrenată de Dan Alexa s-a întărit în această vară cu jucătoi interesanţi, precum Kirschstein, Luchin, Todorov, D. Popescu, Llorente, Sarmov, Javi Hernández, Curtean sau Zicu şi va încerca să se menţină în prima ligă. E prea devreme încă de zis dacă bănăţenii vor avea forţa să joace pentru play-off. Pandurii Târgu-Jiu a avut un sezon foarte slab, în care a avut chiar emoţii cu retrogradarea. Antrenorul Edward Iordănescu a fost reconfirmat în funcţie şi are în acest sezon un obiectiv mult mai îndrăzneţ, calificarea în cupele europene. Lotul gorjenilor este mult mai puternic faţă de cel din sezonul trecut, pentru că în pauza de vară au venit jucători importanţi precum Lazar, Vasco Fernandes, Filippetto, Hora, V. Munteanu, Ciucur, Khalouta, Al. Dan sau Wellington. Va fi un meci foarte interesant, în care gazdele au de partea lor entuziasmul revenirii în prima ligă, iar oaspeţii un lot mult mai valoros.
ACS Poli Timişoara - Pandurii Târgu-Jiu este meci de X.
Cote pariuri: 3.00 | 3.10 | 2.30
sub 2,5 goluri 1.57
peste 2,5 goluri 2.32
1 sau X 1.52 | X sau 2 1.32 | 1 sau 2 1.30
Vor înscrie ambele echipe? | DA 2.04 | NU 1.71
Comparaţie ACS Poli Timişoara - Pandurii Târgu-Jiu