Finanţatorul FC Botoşani, Valeriu Iftime, s-a declarat mulţumit de rezultatul obţinut de gruparea locală aseară în Bănie, dar mai ales de felul în care elevii lui Leo Grozavu au reacţionat după dubla cu FC Tskhinvali.
"Am obţinut un punct pe un teren greu. E adevărat că oltenii nu se tem de nimeni. Lor nu le e frică nici de Chelsea şi e clar că noi nu suntem încă un nume sonor care să le pună inima în pioneze. Dacă eliminăm Legia şi batem Steaua, altfel se va vorbi de noi. După acest punct nu trebuie să ne entuziasmăm, pentru că noi puteam bate Craiova. 0-0 la ei e un rezultat bun. Mi-a plăcut mult Croitoru. Azi a fost decarul nostru. Nu mai vorbesc de Iliev, dar mai ales de banca solidă pe care o avem. Vorbim peste câteva etape şi de Miron. Veţi vedea", a conchis Valeriu Iftime.
CS Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut pe teren propriu, în compania echipei FC Botoşani, în
prima etapă a Ligii 1.
Monitorul de Botoşani