Dan Roman, atacantul FC Botoşani, s-a declarat mulţumit de remiza de la Craiova, afirmând că gruparea locală are şanse mari de a reuşi să-şi îndeplinească obiectivul, respectiv calificarea în play-off-ul Ligii 1 şi un parcurs cât mai lung în
Europa League.
"Este un punct luat în deplasare. Din fericire pentru noi e bine că înaintea noastră toate echipele au făcut egal. Noi avem obiectivul play-off şi ne dorim să facem lucruri măreţe. Avem ambiţii mari şi vom face lucruri frumoase pentru că avem un lot bun", a declarat Dan Roman.
Atacantul are mare încredere în forţele FC Botoşani în dubla cu Legia.
"Nu suntem victime la Varşovia. Avem şansa noastră şi eu cred că ne putem motiva foarte bine pentru meciul de joi de la Varşovia", a conchis Roman.
Acesta a fost completat de Gabriel Vaşvari, care a ţinut să sublinieze forţa pe care o degaja suporterii leşilor, unii dintre cei mai fanatici din Europa.
CS Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut pe teren propriu, în compania echipei FC Botoşani, în
prima etapă a Ligii 1.
Monitorul de Botoşani