Atacantul franco-ivorian
Harlem Eddy Gnohéré, care a rupt înţelegerea cu Petrolul Ploieşti, a semnat, joi un contract cu Dinamo Bucureşti, pe o perioadă de doi ani, a declarat antrenorul dinamovist Mircea Rednic.
"Gnohéré a semnat azi un contract cu Dinamo. Este jucătorul lui Dinamo pentru doi ani, cu drept de prelungire", a declarat Rednic.
Atacantul în vârstă de 27 de ani, născut în Coasta de Fildeş, semnase la începutul lunii iunie un contract cu FC Petrolul Ploieşti, pentru trei sezoane, dar nu a intrat în vederile antrenorului Tibor Selymes şi jucătorul a părăsit gruparea prahoveană.
Harlem Eddy Gnohéré şi-a făcut junioratul la AS Cannes şi Troyes, evoluând, mai apoi, în Elveţia, la Bulle şi Urania Geneve Sport. Din 2010 a activat în Belgia, acolo unde a fost legitimat la Virton, RSC Charleroi, KVC Westerlo, Mouscron şi RAEC Mons, grupare pentru care a bifat 24 de meciuri şi 11 goluri înscrise în stagiunea 2014-2015.