Formaţia FC Botoşani va întâlni învingătoarea dintre FK Kukësi (Albania) şi Mladost Podgorica (Muntenegru), în turul trei preliminar al Europa League, dacă trece de Legia Varşovia, în turul doi al competiţiei, conform tragerii la sorţi de vineri, de la Nyon.
Formaţia FC Botoşani a fost învinsă, joi, în deplasare, de Legia Varşovia, scor 1-0, în prima manşă a turul doi, returul urmând să aibă loc săptămâna viitoare în România.
FK Kukësi (Albania) a fost învinsă, pe teren propriu, de Mladost Podgorica (Muntenegru), tot cu scorul de 1-0, returul urmând să aibă loc joia viitoare.
Meciurile din turul trei preliminar sunt programate la 30 iulie-turul şi 6 august - returul. Dacă se califică, FC Botoşani va juca primul meci în deplasare.