Investiţiile la stadionul "Municipal" continuă. Ieri, la arenă s-a montat noua tabelă electronică care va fi inaugurată la meciul de sâmbătă, 1 august, ora 21:00, cu Steaua. Noua tabelă are o dimensiune de 5.120 centimetri pe 2.304 centimetri, investiţia ajungând la 60.000 de lei fără TVA.
De asemenea, băncile de rezerve au fost dotate cu fotolii acestea fiind inscripţionate cu sigla FC Botoşani. Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei Servicii Publice Sport şi Agrement (DSPSA), a declarat că fotoliile vor fi înlocuite imediat după meciul cu Steaua cu altele din piele ecologică. "Producătorul lor a recunoscut că a greşit husele. Ne-a trimis aceste fotolii dintr-un material cu care noi nu am fost de acord şi nu am vrut să le recepţionăm, dar au insistat să le monteze pentru ca la meciul cu Steaua băncile să arate cât de cât bine şi ulterior să le modifice. Noi nu le plătim factura pentru fotoliile pe care ni le-au trimis. Celelalte 28 de fotolii vor costa în jur de 100 de lei bucata fără TVA. Vor fi montate câte 13 pentru cele două bănci de rezerve şi două la observatori", a declarat Eugen Ţurcanu.
Acesta a precizat că investiţiile au fost contractate încă din luna iunie, când municipalitatea era în focul pregătirilor cu FC Tskhinvali, dar nu au reuşit să fie făcute până acum.
Monitorul de Botoşani