Fostul mare fotbalist brazilian Artur Antunes Coimbra "Zico" a cerut Confederației Braziliene de Fotbal (CBF) să-i susțină candidatura la președinția FIFA.
Zico i-a scris președintelui CBF, Marco Polo del Nero, explicându-i elementele programului său, iar acum așteaptă un răspuns. Fostul mare mijlocaș al echipei Flamengo și al Selecao speră să-i urmeze actualului președinte al FIFA, Joseph Blatter, care și-a depus mandatul la începutul lui iunie, pe fondul unui uriaș scandal de corupție.
Noul președinte al FIFA va fi ales pe 26 februarie 2016. Data limită pentru depunerea candidaturilor este 26 octombrie.
Zico, în vârstă de 62 de ani, a fost ministru al Sportului în Brazilia între 1990 și 1992.