Cum adică, chiar spera cineva într-o minune a la Liberec prin Norvegia?! Poate doar baciul de la FC Stâna Becali să fi fost străbătut de vreun vis nebun, în care se făcea că foarte tehnicul Tade, vorba aia - el driblează, el centrează, el marchează, de le scoate din cap fotbalul (și așa cam sărăcuț) celor de la Rosenborg și Nobelul locuitorilor din Trondheim. Că numai el, Jiji Nepriceputeanu, crede că totul se reduce la bani în jocul ăsta și, dacă pune la bătaie purcoiul cu patru zerouri și un 5 în fața lor, gata, încropeala de echipă rămasă după cedări pe bani grei și achiziții la preț de criză prinde aripi peste noapte (noaptea aia în care tot el, și numai el, a scufundat prima trupă din Est care a cucerit Europa).
Dar cu cine era să răstoarne FCSB un așa handicap? Cu umbra lui Chipciu, care își confirmă cota mai rar decât îl vede la față românul de rând pe cel ce a promis să-i fie un altfel de președinte? Cu Iancu titular, destinat să rupă plasa porții adverse, deși băiatul ăsta se rupe doar în fițe de când i s-a pus ștampila de mare speranță? Cu abordare de meci de parcă era de conservat un anume avantaj, cu joc de așteptare, "la ciupeală", la speculat naivitățile defensive adverse (o dată, ce-i drept, a ieșit și tactica asta)? Fără un lider în teren, fără un mijloc care să lege mai mult de câteva pase?
Să fim serioși – campioana României era scoasă déjà din Europa înainte de Norvegia. Ca și, din păcate, Astra, care a mers exclusiv pe-un 0-0, arătând că nu s-a pregătit pentru lecția de olandeză, de fotbal modern, în care un meci se joacă până la capăt și dincolo de minutul regulamentar 90. Era de așteptat, logic, ca Lung să cedeze în cele din urmă (obișnuindu-ne nu de acum cu câte o copilărie printre parade spectaculoase), de vreme ce giurgiuvenii n-au jucat mai nimic. Nici măcar Budescu nu s-a văzut - dar de ce să se fi zbătut când s-a vorbit, dinspre club!, despre probabila lui plecare pe bani adevărați în caz de necalificare?!
E de comă, oameni buni – pa, Europa, rămânem numai cu (în) bălăcăreala autohtonă, după ani și ani de calificări. Ce arii, ce cântec continuu ca al minunatului public din Norvegia, na-ndărăt la manele, oooooooooooooo, viața mea!
George PLAURIAN