Portarul David De Gea (24 de ani) ar fi trebuit să semneze cu Real Madrid, dar transferul a fost ratat, azi-noapte, pentru că s-a închis oficial perioada de ”mercato” estival. Manchester United acceptase să se despartă de portar pentru 20 de milioane de euro, plus încă 10 milioane pe care să le primească sub forma unor bonusuri diverse. Numai că documentele transferului au sosit cu întârziere la Liga Spaniolă de Fotbal (LFP).
Presa iberică spune că pentru a fi parafat transferul ar fi trebuit ca faxul cu actele să ajungă la ora 23.59 însă a ajuns la 00.01, cu un minut după ora oficială de închidere a transferurilor în Spania. Consecința a fost că nici De Gea nu a trecut de la United la Real și nici Keylor Navas de la spanioli la Red Devils, pentru că și el era inclus în această tranzacție.
Probabil că atît Manchester United cât și Real Madrid vor încerca să convingă Liga Spaniolă să valideze transferul, însă rămâne de văzut dacă vor reuși.
RomanianSoccer