Pandurii Târgu-Jiu a ajuns la un acord pentru transferul atacantului
Mihai Roman la gruparea olandeză NEC Nijmegen, a declarat preşedintele clubului gorjean, Narcis Răducan.
"Am luat act de dorinţa enormă a lui Mihai de a juca într-un campionat mai atractiv fotbalistic. Bineînţeles, nici suma obţinută în urma transferului nu este de neglijat. Mai ales că vom deţine şi 15 la sută dintr-un viitor transfer, ceea ce va dubla suma. În câteva zile vom aloca o parte din aceşti bani pentru a aduce un atacant de acelaşi nivel", a afirmat Răducan.
Mihai Roman s-a declarat încântat de acest transfer.
"Sunt bucuros că voi pleca în prima ligă olandeză şi cariera mea continuă traseul ascendent pe care mi l-am propus. Mulţumesc conducerii şi antrenorului că au înţeles dorinţa mea. Le doresc multă baftă băieţilor să ajungă acolo unde le e locul, în play-off, să facă fericiţi minunaţii noştri suporteri", a spus Roman.
În vârstă de 23 de ani,
Mihai Roman a mai evoluat la Universitatea Craiova, Petrolul Ploieşti, Universitatea Cluj, CS Turnu-Severin şi Săgeata Năvodari. În pauza competiţională din această vară, Mihai Roman a fost dorit şi de conducerea FC Steaua.
Surse din cadrul clubului Pandurii Târgu-Jiu au declarat că NEC Neimegen va achita 350.000 de euro în schimbul lui
Mihai Roman şi 15 la sută dintr-un transfer ulterior.