Revista oficială a Ligii Campionilor la fotbal, "Champions", consacră în ultimul său număr un amplu material consacrat antrenorului român Ştefan Covaci, remarcând încă din titlu: "A câştigat la fel de multe cupe europene ca şi sir Alex Ferguson".
Această recunoaştere a meritelor excepţionale ale tehnicianului din România se întinde pe trei pagini, fiind semnată de Jonathan Wilson, care îşi începe astfel evocarea: Când Ştefan Covaci a murit, cu 13 ani în urmă, avea o casă modestă în Cluj, un oraş puţin cunoscut în lumea fotbalului inernaţional, din centrul României. Fotbalul nu l-a făcut bogat, şi nici prea celebru. A condus Ajax spre 2 cupe europene succesive în anii 70 şi peste 1.000 de persoane au fost la înmormântarea sa, dar un sondaj recent în care românii au răspuns la întrebarea "Care a fost cel mai mare antrenor din toate timpurile?" l-a plasat pe locul 4, după Mircea Lucescu, Anghel Iordănescu şi Ladislau Boloni.
Lucescu îşi aduce aminte de calităţile lui Pişti: "A fost cu adevărat mare. Unul dintre cei mai buni antrenori care au existat vreodată. Îmi aduc aminte de perioada lui minunată de la Ajax, cu generaţia de aur care l-a avut ca vedetă pe Johan Cruyff. Pişti a fost un tip foarte de treabă, un om de la care aveai întotdeauna ce să înveţi. A fost iubit, dar astăzi tinerii nu ştiu mare lucru despre el".
Covaci s-a luptat întotdeauna să fie recunoscut. A fost un atacant decent, dar nu excepţional, la Ripensia Timişoara, echipa din oraşul său natal, şi apoi la Charleroi, modesta echipă belgiană. Ca antrenor, nu avea ca performanţă decât un titlu de campion al României cu Steaua Bucureşti când a fost numit antrenor la Ajax, aşa că a fost o surpriză de proporţii când l-a înlocuit pe Rinus Michels, plecat la Barcelona, în 1971. Chiar se zvonea că a fost ales dintr-o listă de 15, pentru că era cel mai ieftin. Aşa că jucătorii au fost sceptici când românul cărunt şi îndesat a venit la prima lui şedinţă de antrenament. "Ce părere ai de lungimea părului nostru?", se pare că l-ar fi întrebat un jucător, văzând în el o ţintă uşoară, după disciplina de fier a lui Michels. "Am fost angajat ca antrenor, nu ca frizer", a replicat el. Câteva minute mai târziu, când stătea pe margine, a venit spre el o minge la semiînălţime. Dintr-o singură mişcare a preluat-o şi a dat-o înapoi. Testul odată trecut, calităţile sale tehnice ca antrenor nu au mai fost niciodată puse la îndoială", scrie Champions.
Personalitatea lui a fost o cu totul altă problemă, continuă articolul din revista LC. "Covaci a fost un antrenor bun, i-a spus mijlocaşul Gerrie Muhren lui David Winner în revista Brilliant Orange, dar era prea de treabă. Michels era mai profesionist. Era foarte strict, la fel cu toţi. În primul an cu Covaci am jucat chiar mai bine, pentru că eram jucători buni, cărora li se dăduse libertate. Dar după aceea, disciplina s-a dus pe apa sâmbetei şi totul s-a terminat. Am fi putut fi campioni ai Europei pentru totdeauna dacă am fi rămas împreună".
Prea amabil? Atacantul Johnny Rep nu este de acord, insistând că "jucătorii se săturaseră de duritatea şi disciplina lui Michels". Sistemul este obişnuit în teoria antrenoratului: stricteţea este necesară iniţial pentru a construi echipa, dar numai cu o anumită libertate echipa se poate exprima pentru a ajunge la etapa următoare şi să înflorească cu adevărat. Asta s-a întâmplat la Liverpool în anii 70, când Bill Shankly a fost urmat de aparent blândul Bob Paisley".
În continuare, ziaristul Jonathan Wilson se opreşte asupra momentului de vârf al carierei lui Covaci, care a mai antrenat şi reprezentativele Franţei şi României, precum şi formaţiile de club Panathinaikos şi Monaco, cucerind în total 13 titluri majore: "Cu certitudine, acel sezon 1971-1972 este văzut acum ca fiind zenitul stilului fluid al lui Ajax, Covaci înlocuindu-l pe libero-ul iugoslav Velibor Vasovic cu Horst Blankenburg, pe care l-a şi încurajat, punându-i pe Suurbier şi Rud Krol mai avansaţi, ştiind că Johan Neeskens, Arie Haan şi Muhren pot veni să acopere golurile în apărare. Vasovic a susţinut dintotdeauna că dacă Covaci a făcut vreo schimbare, aceasta a fost minoră. "Aceia care spun că fotbalul total a început cu Covaci se înşeală", a spus el, cu puţin înaintea morţii sale, în 2002".
Covaci, care a dat numele cărţii sale "Fotbal total", a avut un succes total la Ajax: pe lângă cele 2 titluri europene, a câştigat şi o Cupă intercontinentală, 2 Supercupe europene, 2 campionate ale Olandei şi o cupă a Olandei. A fost demis de la Ajax în urma unui egal cu Benfica, scor care, paradoxal, califica echipa olandeză pentru o nouă finală. O reuniune de urgenţă din aprilie 1972 a discutat această decizie. Retrospectiv, această hotărâre pare inexplicabilă. Ajax conducea în campionat cu 5 puncte avans, zdrobise Feyenoord cu 5-1 la Rotterdam şi era în finala Cupei Olandei. Presa era, cu toate acestea, foarte critică. Un 1-0 în două manşe cu Benfica nu era o performanţă pentru nivelul la care visau. Mai mult de atât, secundul Han Grijzenhout şi doctorul John Rolink s-au plâns la conducere de lipsa de disciplină a jucătorilor. Conducerea a decis să-l concedieze pe Covaci, dar echipa s-a răsculat şi l-a impus în continuare. "Rezultatele arătau că el avea dreptate, şi echipa noastră era pregătită să ia parte la luarea deciziilor", spune Cruyff. Winner, la rândul lui, a declarat că "Ajax a fost echipa de fotbal care s-a apropiat cel mai mult de o cooperativă muncitorească", notează Champions.
"Trebuie să acceptăm că Ajax a fost opera lui", se arată în încheierea articolului din Champions, declaraţia fiind dată de Florin Halagian, încheiere cu care articolul din revista citată punctează cea mai importantă realizare din cariera unui antrenor şi om de excepţie, astăzi pe nedrept uitat, Ştefan Covaci.