Mijlocaşul Gabriel Torje a declarat, într-o conferinţă de presă, că "tricolorii" nu trebuie să se gândească la o revanşă în faţa Greciei, echipă în faţa căreia România a pierdut în 2013 barajul pentru Cupa Mondială din 2014.
"Nu trebuie să ne gândim la o revanşă, important e să obţinem o victorie care ne apropie de calificare. Trebuie să uităm ce a fost în Ungaria sau în partida tur cu Grecia. Noi am simţit criticile după meciul cu Ungaria, am luat ce a fost bun. Şi când am câştigat cu Grecia toată lumea ne-a lăudat", a spus Torje.
Gabriel Torje a precizat că speră ca suporterii să aibă răbdare luni cu "tricolorii".
"Sper ca suporterii să nu înceapă cu vociferările şi să aibă răbdare. La noi s-a mai întâmplat ca în minutul 10 dacă nu am marcat să apară nemulţumirile în tribună. Trebuie să aibă răbdare pentru că important e ca la final să câştigăm", a menţionat mijlocaşul lui Osmanlıspor.
Reprezentativa României va întâlni Grecia, luni, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, în grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016.