Meciurile de fotbal din Cupa României vor fi difuzate în următorii trei ani de televiziunile Digi Sport şi Dolce Sport, în timp ce Pro TV va avea două opţiuni (free-to-air), care vor putea fi văzute însă şi la televiziunile sportive deţinute de RCS & RDS, respectiv Telekom.
Anunţul a fost făcut de Andi Vilara, responsabilul de achiziţii al Digi Sport, în şedinţa de marţi a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în contextul analizării de către membrii CNA a unei solicitări primite de la RCS & RDS pentru modificarea licenţei audiovizuale a acestei televiziuni.
Întrebat de membrii CNA ce drepturi TV de competiţii deţine Digi Sport, Andi Vilara a spus: "Am cumpărat suficient de multe drepturi pentru a putea să satisfacem toate gusturile. Astăzi se va anunţa că am luat şi Cupa României".
Totodată, răspunzând unor întrebări adresate de presa prezentă la CNA, Andi Vilara a spus: "Noi avem toată Cupa României împreună cu Romtelecom (actualul Telekom, care deţine televiziunea Dolce Sport). Vor fi două opţiuni free-to-air la Pro TV, pe care le vom da şi noi".
"Astfel, Cupa României va avea acoperire maximă în următorii trei ani", a precizat Vilara.
Licitaţia pentru obţinerea drepturilor TV de difuzare a Cupei României în următorii trei ani a fost organizată de Federaţia Română de Fotbal.
Federaţia Română de Fotbal (FRF) este organizatorul competiţiei Cupa României.