Antrenorul formaţiei Pandurii Târgu-Jiu, Edward Iordănescu, prefera un alt adversar în optimile de finală ale Cupei României, declarând că s-a săturat de meciurile cu Dinamo, cinci la număr în decurs de un an, informează site-ul oficial al grupării gorjene.
"Cam prea mult, m-am cam săturat sincer să jucăm cu Dinamo! Sezonul trecut am jucat de două ori în semifinale plus returul în campionat, au fost trei victorii de partea noastră şi ne-am bucurat. Acum ne-a trecut aşa, o mare victorie prin faţă, din nou în campionat, la acel 2-2 când am scăpat printre degete victoria şi a venit apoi jocul din Cupa Ligii. Am spus şi atunci că ne-am asumat nişte riscuri pentru că am mizat pe acel sistem de rotaţie şi acum va urma meciul din Cupa României. Nu pot să mă pronunţ acum cu privire la acest joc, pentru că abia acum puţine minute s-a tras la sorţi şi încă nu avem clar stabilită strategia pentru acest joc. Sigur ne dorim să mergem mai departe dar nu suntem hotărâţi cum vom aborda jocul. Dar Dinamo e un adversar care traversează o perioadă bună şi sigur va fi un joc deschis oricărui rezultat", a declarat Iordănescu.
Reacţia lui Iordănescu a venit după ce echipa gorjeană a jucat deja două meciuri în acest tur cu Dinamo, în campionat şi în Cupa Ligii, iar în prima parte a anului Pandurii, cu antrenorul Edi Iordănescu pe bancă, a mai întâlnit Dinamo de trei ori, un meci fiind programat în campionat şi altele două în semifinalele Cupei Ligii.
Conform tragerii la sorţi de miercuri, de la Casa Fotbalului, formaţia Pandurii Târgu-Jiu va întâlni pe teren propriu, în
optimile de finală ale Cupei României, echipa Dinamo Bucureşti.