Atacantul Claudiu Keserü, golgheter în campionatul Bulgariei cu cinci reuşite marcate pentru Ludogoreţ Razgrad, a declarat că este pregătit să înscrie şi în meciul echipei naţionale a României cu Finlanda, penultimul din preliminariile Campionatului European din 2016.
"Sunt pregătit să marchez la fiecare meci, dar mai ales acum pentru că au trecut trei partide şi noi nu am reuşit să înscriem. Dacă nea Puiu va apela la mine, eu sunt pregătit. Dar nu contează cine va marca şi cum, important este să înscriem şi să câştigăm", a spus Keserü într-o conferinţă de presă.
La rândul său, fundaşul Răzvan Raţ a afirmat că jucătorii care vor intra pe teren vor face totul pentru a-i bucura pe suporterii echipei naţionale.
"E foarte important că vor fi spectatori în tribune, sperăm să ne susţină până la final şi la rândul nostru vom face tot ce e posibil să câştigăm şi să îi bucurăm", a precizat Raţ.
Partida România - Finlanda, din penultima etapă a grupelor de calificare la Campionatul European din 2016, va avea loc, joi, de la ora 21:45, pe Arena Naţională.
►
Clasament Grupa F