Cum de altceva nu-i sănătos să-l bănuim, rămâne una din două: ori arbitrul din țara în care și bărbații poartă fuste suferă de orbul găinilor, ori l-a furat priveliștea tribunelor cu multe frumuseți. Altfel nu se explică cum acest
mister from Scotland s-a putut îndura într-atât de suav de chinul grav în care ar fi aruncat trupa cu General în frunte dacă nu o scutea de dublă pedepsire a acțiunii neregulamentare întreprinse de fundașul dintre dune în poziție de ultim apărător.
A fost momentul care a scăpat de o rușine internațională naționala socotită de coeficienți mai ceva decât foste campioane mondiale - la un eventual 0-2, nici dacă se întorceau în teren, de unde s-au dus de mult, Dumitrache sau Dobrin nu s-ar fi putut visa că se împiedica primul succes al finlandezilor în fața românilor. Așa, cu ajutor dinspre fluierul adormit, rușinea rămâne la nivel intern (mai ales în interioarele suporterilor numeroși dar neputincioși), iertarea de păcatul lui Grigore oferind șansa regăsirii la disperare a
busolei pe care Iordănescu însuși avea să o taxeze drept pierdută după golul primit aseară:egalarea din prelungiri păstrează încă iluzia calificării.
Bine, să zicem (ușor de zis - oare?!) că
tricolorii bat în Feroe și merg la Euro. Și, și? Cu cine și, mai cu seamă, ce vom juca în Franța?? Că nici schimbarea de tactică, miza pe atac după pricipiul călăuzitor dinspre tribunele neaoșe "pe ei, pe ei/ pe mama lor", nu a dus la scăparea de impotență în fața porții adverse, nu a atras vreo altă
față a forței de exprimare în iarbă. Și cum să se producă mutații valorice așa, peste noapte, când
fețele sunt cam aceleași? Tot Papp, tot Chipciu etc., cu toate că selecționerul a chemat la lot mai puțini steliști decât jucători de la Astra - o convocare dovedită doar așa, de închis gura lumii care știe cine-i, totuși, liderul L1, cei patru ai lui Șumi rămânând să frece banca de rezerve, alături de fostul lor coechipier Mățel, plimbat iarăși degeaba de la Zagreb (deși are un minus față de titularul FCSB poare doar la capitolul tatuaje).
Rămânem cu barele scuturate, recunoaștem forma portarului finlandez prin adopție, mulțumim arbitrului. Dar
busola pare departe de a fi regăsită, începând chiar de la antrenorul secolului. Al secolului trecut, însă! Norocos de felul său, Iordănescu a scăpat, din nou, cu uniforma de general al fotbalului șifonată bine, dar încă pe el, și grație unui
lucky kilt (fusta tradițională a scoțienilor) pentru sine și compania sa. Vorba aia, măcar noroc, dacă nu joc...
George PLAURIAN